Un studiu realizat în rândul cadrelor didactice de către o editură de carte educaţională arată că cele mai importante criterii după care profesorii evaluează un manual sunt corectitudinea ştiinţifică şi actualitatea informaţiilor. Trei sferturi dintre cei 2500 de profesori care au participat la studiu afirmă că folosesc la orele de curs atât manuale tipărite, cât şi manuale în format digital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Corectitudinea ştiinţifică şi actualitatea informaţiilor sunt cele mai importante criterii din punctul de vedere al profesorilor atunci când vine vorba despre manualele şcolare pentru elevii de gimnaziu. Aceasta este concluzia unui studiu de piaţă la care au participat 2.500 de cadre didactice din toată ţara. Astfel, conform studiului, 83,8% dintre respondenţi consideră că este importantă corectitudinea ştiinţifică a informaţiilor. Pentru 71% dintre cei care au participat la studiu, actualitatea informaţiilor prezentate este importantă, iar 69,9% susţin că este esenţială adaptarea conţinutului pentru fiecare grupă de vârstă a elevilor. 53% dintre cadrele didactice participante la studiul de piaţă au în vedere stilul şi claritatea limbajului folosit în manual, iar 43% sunt interesaţi de conceptul didactic”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de editura Art Klett editură de carte educaţională care tipăreşte manuale şi auxiliare pentru toate disciplinele şcolare, de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a şi care a fost printre primele care au implementat proiecte privind realizarea de manuale digitale pentru învăţământul preuniversitar.
Studiul de piaţă a fost realizat în perioada februarie-mai 2024, la acesta participând 2.500 de cadre didactice din toată ţara. Aproape trei sferturi, mai exact 73,8% din profesorii care au participat la cercetare utilizează atât manualul digital, cât şi cel tipărit în clasă şi consideră că această abordare generează o predare mult mai eficientă.
Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
„Această cercetare, care a implicat aproximativ 2% dintre profesorii de gimnaziu din România, oferă o perspectivă valoroasă asupra criteriilor esenţiale pe care profesorii le iau în considerare la alegerea manualelor şcolare. La nivel naţional, la ciclul gimnazial sunt între 80.000 şi 100.000 de profesori, iar 60% dintre respondenţi sunt utilizatorii manualelor editurii Art Klett”, se arată în comunicatul editurii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.