Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că a desemnat câştigătorul pentru proiectarea şi execuţia podului peste râul Dâmboviţa, pe DN 73. Valoarea contractului depăşeşte 33 de milioane de lei, fără TVA. Noul pod va avea o lungime totală de 170 de metri şi va traversa râul Dâmboviţa, în aval de podul istoric, care este monument istoric.
"Luni, 01 Februarie 2021, CNAIR a desemnat câştigătorul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect "Proiectare şi execuţie în vederea realizării obiectivului: Pod peste râul Dâmboviţa pe DN 73, km 78+519". Ofertantul desemnat câştigător este SC MARISTAR COM SRL, cu preţul de 33.804.451,85 Lei fără TVA", a transmis, marţi, CNAIR.
Durata contractului va fi de 5 luni - perioada de proiectare şi 10 luni pentru execuţia lucrărilor, iar perioada de garanţie a lucrărilor va fi 5 ani.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Potrivit sursei citate, semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă în cel mai scurt timp, după îndeplinirea formalităţilor legale privind elaborarea şi avizarea contractului.
Podul nou dimensionat la EuroCod va avea o lungime totală de 170 metri şi va fi de tip arc metalic cu calea sus. De asemenea, sunt prevăzute subtraversare a rampei Piteşti printr-un pasaj de beton armat cu lungimea de 15 m şi lăţimea de 5 m, pentru accesul la proprietăţi pe un drum local, şi amenajarea a două intersecţii la DN 73 pentru accesul spre centrul localităţii Podul Dâmboviţei.
Conform CNAIR, podul existent de pe DN73 la km 78+519 "Podul Dâmboviţei" este din zidărie din moloane de piatră a cărui construcţie s-a finalizat în anul 1886 şi a fost declarat monument istoric.
"În soluţia promovată, podul nou are o lungime totală de 170,00 m şi traversează râul Dâmboviţa, în aval de podul istoric, printr-o deschidere de 100,00 m, încadrată de două deschideri marginale de câte 35,00 m fiecare. Lungimea totală a proiectului va fi de 760.00 m (pod peste râul Dâmboviţa şi rampele de acces), prin această investiţie realizându-se o variantă de ocolire a centrului localităţii Podul Dâmboviţei", a arătat CNAIR.
De asemenea, lucrările executate vor duce la eliminarea restricţiilor de tonaj şi de gabarit de pe DN 73, astfel redeschizându-se legătura dintre Piteşti şi Braşov pentru traficul greu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.