Premierul Viorica Dăncilă a promis că Autostrada Ungheni - Iaşi - Târgu Mureş va fi terminată până în anul 2026, susţin liderii asociaţiilor civice care militează pentru autostradă, la finalul discuţiilor de vineri de la Guvern.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Mai mulţi reprezentanţi ai asociaţiilor civice au protestat, vineri dimineaţă, în faţa Guvernului, iar în cursul după-amiezii o delegaţie a protestatarilor a fost primită în sediul instituţiei pentru a discuta cu premierul Viorica Dăncilă şi consilierul Darius Vâlcov.

Potrivit asociaţiilor civice, premierul Viorica Dăncilă a spus, în cadrul întâlnirii, că întreaga autostradă va fi gata până în anul 2026, în timp ce tronsonul Ungheni - Iaşi - Târgu Neamţ va fi terminat cel mai târziu în anul 2022.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"La solicitarea asociaţiilor, premierul a susţinut reorganizarea de urgenţă a CNAIR, luând în calcul scindarea acesteia, una dintre viitoarele structuri intrând sub tutela Guvernului. Executivul nu doreşte să renunţe la ideea construirii în parteneriat public privat a tronsonului Ungheni - Iaşi - Târgu Neamţ, reiterând argumentul costurilor mai mici de construcţie prin această variantă. La criticile asociaţiilor referitoare la viitoarea taxă de autostradă pentru acest segment, estimată la aproximativ şapte euro pentru 68 de kilometri, reprezentanţii Guvernului au replicat că toate autostrăzile din România vor fi în curând cu taxă", susţin reprezentanţii asociaţiilor civice.

Totodată, Guvernul a promis că pentru tronsoanele Paşcani - Suceava şi Suceava - Siret, aparţinând autostrăzii A7, urmează să fie aprobaţi indicatorii tehnico-economici.

Asociaţiile civice "Împreună pentru A8", "Moldova vrea autostradă", "Pro Infrastructură" şi "Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei" afirmă că vor monitoriza promisiunile făcute vineri de reprezentanţii Guvernului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.