Secretarul de stat din MAI Raed Arafat afirmă că persoanele care vor reveni din ţări care au înregistrat mai puţin de cinci cazuri noi de COVID-19 la un milion de locuitori, media din ultimele 14 zile, ar urma să nu mai intre în izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, pe lista acestor state aflându-se, printre altele, Grecia şi Bulgaria.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Raed Arafat a declarat că este posibil ca, pe baza unor analize făcute de INSP, persoanele care revin din unele ţări cu rată foarte scăzută de îmbolnăviri cu COVID-19 ar putea să nu fie supuse măsurii de autoizolare la domiciliu timp de 14 zile de la intrarea în ţară.
 
Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"E un parametru la care ne uităm, o să înceapă cu spaţiul european, Uniunea Europeană plus Norvegia, Elveţia, Lichtenstein. Care este modalitatea: cine este la cinci cazuri noi la un milion de locuitori în ultimele 14 zile, media, atunci poate să intre în anularea măsurii de relaxare şi acest lucru se va evalua periodic”, a afirmat Rade Arafat, marţi seară, la Antena 3. 
 
El a arătat că se va face periodic o evaluare în acest sens, pe baza unor date primite de la Centrul European de Control al Bolilor. INSP va face analiza, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va aproba şi va anunţa oficial ţările la revenirea din care nu mai este nevoie de izolare. 
 
Arafat a precizat că măsura va fi valabilă doar pentru cei care vin din astfel de ţări sau care le-au tranzitat, dar au stat acolo în ultimele 14 zile.
 
Oficialul MAI a menţionat că pe lista acestor state se numără, în prezent, Grecia şi Bulgaria, dar şi alte state şi că este posibil ca Germania să intre pe listă, fiind "la limită".
 
"E o listă mai mare de ţări. Nu este una, două, trei ţări, sunt mai multe”, a spus Arafat. 
 
În ceea ce priveşte reluarea legăturilor aeriene, acesta a menţionat că se va ţine cont de aceeaşi regulă. 
 
"Dacă se vor deschide curse aeriene, vor fi tot la nivelul ţărilor care sunt sub 5 la un milion în ultimele 14 zile”, a mai afirmat Raed Arafat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.