Aproximativ 15 cetăţeni israelieni au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru tratarea hipotermiei şi a intoxicaţiei cu fum, în urma incendiului din clubul Bamboo, au declarat, pentru News.ro, reprezentanţi ai Ambasadei Israelului la Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Aproximativ 15 cetăţeni israelieni au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru tratarea hipotermiei şi a intoxicatiei cu fum în urma incendiului care a distrus clubul Bamboo. Potrivit ultimelor informaţii primite de la medici, vieţile acestora sunt în afara oricărui pericol”, au precizat reprezentanţii Ambasadei.

Ambasada Statului Israel a mai spus că păstrează legătura cu "autorităţile abilitate în scopul monitorizării stării de sănătate a pacienţilor israelieni”.

Un număr de 41 de persoane aflate în clubul Bamboo mistuit de incendiu sâmbătă dimineaţă au ajuns la unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor din Bucureşti, iar zece dintre acestea au fost internate, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.