Liderul TSD, deputatul Bogdan Cojocaru, susţine că, prin votul favorabil la moţiunea de cenzură, Parlamentul a reinstaurat statul de drept, adăugând că “mulţimea vidă“ din Palatul Victoria s-a risipit.
“După o perioadă grea în care Parlamentul României a fost scos, cu forţa, din categoria celor trei puteri ale statului, astăzi (miercuri – n.r.) Legislativul a reinstaurat statul de drept şi a demis cu 261 de voturi un Guvern incompetent care a avut ca principală miză instaurarea dictaturii în România. Astfel, mulţimea vidă din Palatul Victoria s-a risipit“, afirmă, într-un comunicat de presă, deputatul PSD Bogdan Cojocaru, lider al TSD.
El precizează că demiterea guvernului “marionetă“ Orban, prin moţiune de cenzură demonstrează faptul că Parlamentul României încă mai are resurse pentru a lupta cu PNL, un partid care “a confundat Executivul României cu o instituţie aflată la discreţia unui grup pentru care interesul public nu valora nici cât o ceapă degerată“.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
“România a scăpat de un Guvern incompetent, fără expertiză şi cu accente de dictatură“, adaugă liderul TSD, Bogdan Cojocaru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.