Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan i-a numit ”papagali” pe colegii de partid care-l contestă, acuzându-i că se agaţă de sigla partidului. ”Eu în continuare sunt în top trei politiceni PNL ca recunoaştere şi credibilitate la nivel naţional, alături de Emil Boc şi de Nicolae Ciucă”, a spus Rareş Bogdan la Prima TV.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, despre colegii de partid care-i cântă prohodul politic. 

 

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

”Cei mai mulţi care vorbesc de mine sau de alţii - care facem ceva sau care am făcut ceva şi care avem o anumită imagine, credibilitate, notorietate - dacă-i scoţi pe stradă, nu-i recunoaşte nici bunica lor. Deci cei care vorbesc sunt nişte papagali care în viaţa lor n-au făcut absolut nimic şi care s-au agăţat de sigla PNL”, a răbufnit Rareş Bogdan. 

 

Europarlamentarul liberal susţine că se situează în top trei politiceni PNL ca nivel de credibilitate, după Emil Boc şi Nicolae Ciucă. 

 

„Unii, cei care mă contestă, da, sunt nişte papagali. Aceste personaje sunt marginale, fără forţă electorală, fără credibilitate la nivel naţional, fără notorietate şi care nu sunt nici Emil Boc, nici Ilie Bolojan, nici George Flutur, nici Dan Motreanu, nici Iulian Dumitrescu. Sunt nişte personaje care, dacă le spunem numele la nivel naţional, n-au recunoaştere nici de 1%. Problema lor e că eu, deşi n-am ocupat o funcţie de ministru, de preşedinte de Cameră, de comisar european, în continuare sunt în top trei politiceni PNL ca recunoaştere şi credibilitate la nivel naţional alături de Emil Boc şi de Nicolae Ciucă. Aşa au vrut oamenii. Asta-i viaţa!”, a conchis Rareş Bogdan. 

 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.