Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că a mers cu metroul până la Ministerul Transporturilor şi că nu este prima dată când foloseşte acest mijloc de transport în comun însă acum ”a devenit mai interesant, datorită sau din cauza funcţiei”. Premierul a precizat că a încercat să plătească şi cu telefonul, dar a primi un mesaj de la bancă şi nu ştie de ce nu a funcţionat şi a arătat că speră să plece şi cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, cu trenul la mare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu e prima oară când merg cu metroul. E adevărat, acum a devenit mai interesant, din cauză sau datorită funcţiei, cum vreţi să alegeţi. Am încercat să plătesc şi cu telefonul, am văzut mesaj de la bancă., nu ştiu de ce nu a funcţionat, dar aveam cumpărate două călătorii. Înseamnă că cel puţin încă o călătorie o mai am”, a spus şeful Executivului.

Marcel Ciolacu a arătat că o să mai folosească metroul. ”Sper să plec şi cu domnul Grindeanu cu trenul la mare. Este normală abordarea, nu este una de imagine, de PR, cum se spune, e chiar una de normalitate”, a completat el.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Premierul a avut marţi dimineaţă o întâlnire de lucru cu ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.