Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat, miercuri, după consultările de la Cotroceni, că opţiunea partidului este un guvern stabil, de profesionişti. ”I-am spus domnului preşedinte că, dacă vrea de la Pro România un candidat care să facă o majoritate, acela sunt eu”, a afirmat Ponta.
”Opţiunea Pro România este un guvern stabil, de profesinişti, un guvern de oameni care să se preocupe imediat de problemele stringente. Ce s-a schimbat din punctul ostru de vedere, faţă de acum 2 săptămâni este că atunci am avut o propunere-, un tehnocrat, care întrunea srijinul a două grupuri. Acum, în condiţiile în care cei de la PSD s-au răzgândit puţin, şi având în vedere decizia CCR care cere un candidat care să formeze o majoritate, deocamdată la Pro Roomânia opţiunile au fost un pic mai reduse”, a afirmat Ponta, după consultări.
”I-am spus domnului preşedinte că, dacă vrea de la Pro România un candidat care să facă o majoritate, acela sunt eu. Am făcut de patru ori majorităţi parlamentare aş putea să fac şi a cincea oară”, a adăugat Ponta.
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate
Acesta a afirmat că parlamentarii foraţiunii vor vota un guvern de specialişt, dacă preşedintele nu-i va ”face surpriza” de a-l desemna.
”Ne-am arătat disponibilitatea de a discuta cu persoana pe care o va desemmna şi, dacă există o soluîţie bună pentru românia, un guvern profesionist, putem să sprijinim”, a spus Ponta.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.