Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose, candidatul aflat pe primul loc pe lista PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare, afirmă că PSD trebuie să aibă, la alegerile din acest an, un scor care să îi permită să ”depindă cât mai puţin de alţii” în actul de guvernare. ”Fiindcă nu totdeauna aliaţii pe care i-am avut la guvernare chiar au fost aliaţi, de multe ori au fost o frână”, argumentează Tudose.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Eurodeputatul Mihai Tudose avansează ideea generării, la alegerile din acest an, ”unui restart bun, pentru un preşedinte social-democrat”. 
 
Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate
”Pentru domnul Ciolacu, că aşa cum am mai spus-o, dacă noi toţi l-am ales preşedintele partidului, păi înseamnă că e cel mai bun dintre noi. Dacă e cel mai bun, înseamnă că e bun şi să conducă România şi eu, hai să spun ca prieten al domniei sale, vă spun că chiar e bun. Dacă luăm un rezultat bun îl şi convingem, adică, să accepte, că asta e. Apoi, cu acel rezultat la prezidenţiale să avem o opţiune pentru un restart foarte bun şi la alegerile generale să avem un guvern în care, o spun deschis, să încercăm să depindem cât mai puţin de alţii fiindcă nu totdeauna aliaţii pe care i-am avut la guvernare chiar au fost aliaţi, de multe ori au fost o frână şi să închidem anul acesta victorioşi, ca următorii 4-5 ani să fie ani de construcţie, să avem continuitate”, a afirmat Mihai Tudose, în discursul ţinut vineri, în prima de campanie electorală, la evenimentul de lansare a candidaţilor PSD Brăila. 
 
Tudose a criticat şi adversarii politici ai PSD de la nivel local din Brăila. 
 
”Dacă s-ar putea întâmpla o minune şi noi să dispărem cu totul, să rămână ei în neputinţa şi răutatea lor, pentru ei ar fi prefect. Partea proastă e că acest lucru, din punctul meu de vedere, nu o să se întâmple. O să câştigăm!”, a mai afirmat Mihai Tudose.
 
Vicepreşedintele PSD le-a mai spus celor prezenţi la lansarea candidaţilor la alegerile locale din Brăila: ”Suntem într-o competiţie cu noi înşine, o competiţie bună pentru a ne depăşi rezultatul de data trecută”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.