Liderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, susţine că nu se poate vorbi de întârzieri în cazul proiectului autostrăzii A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, el susţinând că problemele semnalate de unul dintre consilierii ministrului Transporturilor au fost create de "incompetenţa miniştrilor USR".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În momentul de faţă nu se poate vorbi de întârzieri. Capetele A8, care sunt finanţate prin PNRR, sunt în faza studiului de fezabilitate. Cu toate acestea, problemele semnalate de unul dintre consilierii ministrului Sorin Grindeanu au fost create de incompetenţa miniştrilor USR, Cătălin Drulă şi Cristian Ghinea. Deşi PSD a semnat în 2019 contractul pe tot segmentul Tg. Mureş - Tg. Frumos, miniştrii USR au prevăzut în PNRR finanţarea doar pentru capetele acestui tronson de autostradă. Din cauza USR, avem un contract care abordează proiectul ca pe un întreg şi o finanţare care este asigurată doar parţial, pentru două secţiuni din trei", afirmă, într-un comunicat de presă, senatorul PSD Maricel Popa.

El precizează că Ministerul Transporturilor va identifica, în următoarea perioadă, soluţiile legale din perspectiva contractului, astfel încât să nu fie probleme în executarea lucrărilor şi în atragerea fondurilor din PNRR. 

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Problema nu este legată de lipsa de decizie sau de asumare a CNAIR, ci vizează doar aspecte tehnice şi administrative din perspectiva firmei prestatoare", susţine el.

Totodată, liderul PSD Iaşi se declară mâhnit că unii colegi parlamentari de la alte partide încearcă "să agite spiritele" cu privire la A8, el referindu-se la afirmaţia şefului PNL Iaşi, Alexandru Muraru, care a solicitat explicaţii ministrului Transporturilor în legătură cu A8.

"Observ cu mâhnire cum unii dintre colegii parlamentari de la alte partide încearcă să agite spiritele cu privire la proiectul autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş (A8). Am spus în nenumărate rânduri că este nevoie de unitate pentru susţinerea marilor proiecte ale Iaşiului. Să nu uităm că PSD a intrat la guvernare într-un moment critic, după ce PNL şi USR au adus România în pragul colapsului. Este o mare dovadă de laşitate şi imaturitate politică să arunci vina în curtea celuilalt, mai ales atunci când eşti partener la guvernare", afirmă şeful social-democraţilor ieşeni, Maricel Popa.

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, i-a cerut, luni, ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, să prezinte calendarul execuţiei autostrăzii A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, liberalul precizând că locuitorii din Moldova aşteaptă o asumare fermă privind termenii de realizare a proiectului.

Pe de altă parte, Cătălin Urtoi, consilier al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, susţinea că a fost interpelat de reprezentanţii asociaţiilor civice ieşene privind unele întârzieri apărute la proiectul autostrăzii A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, el precizând că va avea o discuţie cu ministrul Grindeanu pe acest subiect.

Urtoi a scris. duminică. pe Facebook că după afirmaţia ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu că este "moderat optimist" în legătură cu realizarea capetelor de pe tronsonul Târgu Mureş-Târgu Neamţ de pe A8 a fost interpelat imediat, într-o şedinţă de criză de către colegii de la asociaţia Împreună Pentru A8 şi Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei.

Întrebat, sâmbătă, într-o emisiune la Digi 24, câţi kilometri va avea România realizaţi, în anul 2026, din totalul asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ministrul Sorin Grindeanu a răspuns: „Sper ca toţi".

"A 7 sunt convins că va fi cap-coadă (...), autostrada Transilvania merge, pe capetele din A 8 sunt moderat-optimist, pentru că acolo vorbim de un studiu de fezabilitate pe întreg tronsonul care are studiu şi de impact de mediu ceea ce înseamnă inclusiv traversarea Carpaţilor prin anumite zone de rezervaţie naturală şi de aia am această rezervă. Dar Transilvania da, A7 da", a explicat Grindeanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.