Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, duminică, la Pro TV, că nu este interesată de o carieră în politică, iar cei "stresaţi sau speriaţi" de această perspectivă lansează zvonuri false, mesajul procurorului fiind că aceştia "mai bine să fie speriaţi că rămâne la DNA".
"Cu siguranţă nu candidez nici la Preşedinţie, nu intru în viaţa politică. O să-mi continui activitatea în segmentul judiciar. Doar aici mă pricep şi aici îmi place să lucrez. Nu o să intru în politică niciodată. Cei care sunt stresaţi că o să intru în politică sau sunt speriaţi de acest lucru să stea liniştiţi. Mai bine să fie speriaţi că rămân la DNA", a spus Kovesi la emisiunea "După 20 de ani".
Procurorul şef al DNA a precizat că se adresează celor care "se sperie şi lansează astfel de zvonuri neadevărate" cu privire la intrarea în politică, ea fiind convinsă că este o acţiune "intenţionată".
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Am un plan foarte bine stabilit pentru viaţa mea de acum încolo", a completat Kovesi, explicând că doreşte să rămâne în domeniul justiţiei, fără a spune dacă ia în calcul şi un eventual post în afara ţării.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.