Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în Islanda, întrebat despre negocierile privind rocada premierilor în coaliţia de guvernare, că chestiunile legate de împărţirea ministerelor, ce face coaliţia, se negociază între partide şi nu trebuie să participe preşedintele iar aşteptarea lui este ca această negociere să se finalizeze până săptămâna viitoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Chestiunile legate de împărţirea ministerelor, de cine şi cum face coaliţia sunt chestiuni care se negociază între partide, nu este o negociere la care trebuie să participe preşedintele statului”, a spus preşedintele. ”Aşteptarea mea este ca această negociere să se finalizeze până săptămâna viitoare, să se intre efectiv în procedurile care se vor finaliza, sper, în puţine zile, cu un nou Guvern, prin care se realizează aşa numita rotaţie, prim-miniştrii să se schimbe şi ministerele să se ocupe cu oameni performanţi”, a mai spus preşedintele, în Islanda.
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

6 iunie - Maratonul Energiei
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.