Liderul senatorilor USR Ionuţ Moşteanu a solicitat social-democraţilor să retragă din circuit legislativ proiectul de lege înregistrat la Senat care prevede că preşedinţii de consilii judeţene vor putea circula cu girofar. „Acelaşi PSD a blocat, ani de zile, proiectul prin care se acorda girofar salvamontului. Mai întâi s-au bătut pentru pensiile speciale pentru baroni, acum girofar”, a mai spus Moşteanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Girofar pentru baroni. Asta le lipseau preşedinţilor de Consilii Judeţene. Girofar. Vor să o rezolve printr-o lege depusă de mai mulţi parlamentari PSD. Legea a fost înregistrată la Senat şi urmează să intre în dezbatere la comisii. Acelaşi PSD a blocat, ani de zile, proiectul prin care se acorda girofar salvamontului. Mai întâi s-au bătut pentru pensiile speciale pentru baroni, acum girofar. Le cer PSD-iştilor şi partenerilor lor de coaliţie, PNL, să retragă proiectul «girofar pentru baroni»”, a scris Ionuţ Moşteanu, marţi pe Facebook.

Pe 21 decembrie 2021, trei deputaţi PSD Nicolae Georgescu, Eugen Neaţă şi Eduard- Andrei Popica au înregistrat la Senat acest proiect de lege.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

„Având în vedere disfuncţionalităţile şi problemele semnalate în mod constant de către autorităţile administraţiei publice, ca urmare a neadaptării cadrului legal actual care reglementează organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi la realităţile socioeconomice, la complexitatea şi dinamica activităţilor aferente furnizării serviciilor publice esenţiale pentru cetăţeni, propunem această completare legislativă în directă legătură cu atribuţiile preşedinţilor de consilii judeţene care sunt şi vicepreşedinţi ai comitetelor pentru situaţii de urgenţă, calitate în care participă în diverse întruniri sau misiuni cu caracter de urgenţă”, au susţinut iniţiatorii, în expunerea de motive a propunerii legislative.

De asemenea, cei trei social-democraţi susţin că „această modificare este o consecinţă firească a recunoaşterii locului şi rolului preşedinţilor de consilii judeţene în ierarhia unui stat de drept, şi are rolul de a facilita rezolvarea operativă a tuturor tipurilor de activităţi specifice precum şi îndeplinirea atribuţiilor alocate acestei funcţii”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.