Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că OUG privind contestaţiile în anulare, aşa cum a fost prezentată, este neconstituţională şi că PSD încearcă să caute soluţii pentru politicienii săi cu probleme penale, în frunte cu preşedintele lor de partid.
"Nu ştim exact ce-şi imaginează ministrul justiţiei să scrie în acea ordonanţă, dar, după părerea mea, dacă doreşte să facă ceea ce a comunicat cât de cât public, chestiunea este cras neconstiutţională. Există câteva principii care sunt respectate de toată lumea. La noi sunt ancorate în Constituţie şi unul dintre aceste principii, pe care se bazează de fapt toată construcţia statului şi unul dintre aceste principii pe care se bazează de fapt toată construcţia şi toată construcţia statului de drept este că o lege acţionează numai pentru viitor. Deci legea nu poate să acţioneze retroactiv. Vă imaginaţi dacă o lege ar putea să se aplice pentru trecut, atunci fiecare guvern ar veni şi ar schimba întreg trecutul statului şi atunci ar dispărea orice urmă de stabilitate, de predictibilitate. Pe scurt, PSD încearcă, ceea ce încerca de când a venit la putere, să caute soluţii pentru politicienii lor cu probleme penale, în frunte cu şeful lor de partid", a declarat şeful statului.
Conform preşedintelui, faptul că se vehiculează în public astfel de idei araată că social-democraţilor "nu le pasă de români", ci caută soluţii pentru tot felul de poiticienil cu probleme penale.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"PSD nu poate să vină cu astfel de soluţii care sunt pur şi simplu neavenite, neconstituţionale, şi faptul că se vehiculează în public astfel de idei arată că, de fapt, PSD-ului nu-i pasă de România, PSD-ului îi pasă de propriii politicieni cu problemele penale şi caută soluţii pentru aceştia", a subliniat Iohannis.
"Am încă speranţa că înclusiv ministrul Justiţiei va mai citi un pic de Constituţie şi legislaţie şi va renunţa la un stfel de demers", a declarat preşedntele.
Şeful statului a afirmat că există "o îngrijorare generală" la nivelul UE în legătură cu situaţia statului de drept în România.
"Este o îngrijorare generală, din păcate, a liderilor europeni pentru soarta statului de drept în România. Eu îmi doresc stat de drept, românii îşi doresc stat de drept, majoritatea politicienilor îşi doresc stat de drept, dar PSD doreşte ceva special pentru propriii politicieni cu probleme penale. Aceasta este o mare problemă pe care o avem şi sper să se rezolve", a conchis preşedintele.
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat luni, referindu-se la OUG privind contestaţia în anulare, că o astfel de contestaţie va fi făcută de cei care din 2014 au fost condamnaţi de complete nelegal constituite, precizând însă că sunt vizate atât condamnările, cât şi achitările.
"Contestaţia în anulare va putea fi formulată de către cei care din 2014 încoace au fost condamnaţi de complete nelegal constituite", a precizat ministrul Justiţiei, subliniind însă că "atenţia ar trebui să se îndrepte cel puţijm în egală măsură şi spre cei care au generat acest eveniment juridic extrem de neplăcut, nerespectând prevederile imperative ale legii şi am ajuns în situaţia în care timp de aproape patru ani de zile completele de cinci judecători au fost nelegal constituite".
"La Ministerul Justiţiei avem un astfel de draft de Ordonanţă de Urgenţă. Doamna prim-ministru va decide dacă şi când poate fi adoptată o astfel de OUG", a afirmat Toader, explicând că, pentru a fi adoptată, va respecta normele de tehică legislativă privind tarnsparenţa decizională, solicitarea avizului Consiliului Legislativ şi a avizului CSM, funcţie de care se va decide conţinutul final al proiectului de act normativ.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.