Preşedintele Klaus Iohannis, a transmis, joi, un mesaj cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înfiinţarea Serviciului de Protecţie şi Pază, în care a făcut referire la ”profesionalism şi competenţă”. Şeful statului a vorbit despre contextul global complicat şi a cerut SPP să-şi adapteze mijloacele şi metodele pentru a acţiona în condiţii de risc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prezentăm în continuare textul mesajului:

”Această zi marchează un moment special în istoria Serviciului de Protecţie şi Pază – împlinirea a 30 de ani de la înfiinţare, ca autoritate a statului cu atribuţii în cadrul sistemului naţional de securitate.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

De-a lungul acestor trei decenii de activitate, v-aţi evidenţiat prin profesionalism şi competenţă în îndeplinirea tuturor misiunilor derulate atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

Adaptabilitatea şi preocuparea constantă pentru îmbunătăţirea performanţelor individuale şi colective au sporit eficienţa colaborării cu celelalte instituţii componente ale sistemului naţional de securitate, precum şi cu serviciile omoloage din străinătate.

Aniversarea de astăzi are loc într-un moment dificil, în care întreaga omenire se confruntă cu pandemia  generată de virusul SARS-CoV-2. Mai mult, în acest context global complicat, marcat de multe provocări şi incertitudini în domeniul securităţii, este cu atât mai important să continuaţi să vă adaptaţi metodele şi mijloacele pentru executarea misiunilor specifice unei structuri moderne, eficiente şi pregătite să acţioneze în condiţii de risc.

Îmi exprim aprecierea pentru întreaga activitate pe care Serviciul de Protecţie şi Pază o desfăşoară în slujba României şi vă încurajez să vă îndepliniţi misiunile cu acelaşi devotament şi cu loialitate faţă de ţară, consolidând prestigiul dobândit în toţi aceşti ani.

Pe această cale, transmit întregului personal al instituţiei dumneavoastră urări de sănătate şi putere de muncă, alături de întreaga mea consideraţie.

La mulţi ani!”

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.