Dan Nica, liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European, a transmis o scrisoare preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, prin care critica decizia acesteia de a nu sancţiona insulta la adresa României, din partea unui deputat de extremă dreapta, la dezbaterea pe Schengen. Incidentul a avut loc la dezbaterea în plen din 5 octombrie, privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, iar cu această ocazie, europarlamentarul Guido Reil (ID) a făcut o serie de remarci grave şi lipsite de respect faţă de România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Toţi deputaţii europeni ar trebui să respecte Codul de conduită şi, în caz de nerespectare, ar trebui luate măsuri, inclusiv sancţiuni în conformitate cu articolul 176 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European. Cu toate acestea, în ciuda prevederilor din Regulamentul de procedură şi a solicitării Grupului S&D de a lua măsuri, decizia Preşedintei Metsola a fost doar sa atragă atenţia europarlamentarului asupra comportamentului său nepotrivit, fără a fi aplicate sancţiuni ulterioare. Comentariile lipsite de respect şi limbajul defăimător împotriva oricărei ţări, în special împotriva unui stat membru al Uniunii Europene nu îşi au locul în Parlamentul European sau în altă instituţie democratica”, a afirmat Dan Nica, potrivit unui comunicat de presă al PSD. 

În plenul din 5 octombrie al Parlamentului European, eurodeputatul Guido Reil a comparat România cu Vestul Sălbatic şi a afirmat, totodată, că ţara noastră nu merită să fie în Uniunea Europeană.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.