Curtea Constituţională a respins ca inadmisiblă sesizarea Avocatului Poporului pe OUG 13, pentru că ordonanţa a fost abrogată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anunţul a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu.

”Avocatul Poporului era îndreptăţit să ne sesizeze referindu-se la o ordonanţă care era în vigoare. În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii, potrivit articolului 29 din legea noastră de organizare, noi verificăm constituţionalitatea legilor sau ordonanţelor în vigoare. Din punctul acesta de vedere,vă rog să constataţi că ordonanţa 13 a fost abrogată şi, din acest punct de vedere, noi nu putem constata admisibilitatea sesizării, dacă ordonanţa a întrunit condiţiile de extraordinar, de oportunitate, nici pe fond, nici pe modalitatea extrinsecă de control. În aceste condiţii, cu majoritate de voturi, am luat decizia respingerii sesizării ca devenită indamisibilă”, a afirmat Valer Dorneanu.

”Acum pornim de la realitatea că OUG 13 nu există”, a mai spus preşedintele CCR.

Valer Dorneanu a explicat că CCR s-a pronunţat în trecut pe acte normative abrogate, dar numai în cazul în care judecătorii au fost sesizaţi prin excepţie de neconstituţionalitate ridicată în timpul unui proces şi numai atunci când respectivul act normativ a produs efecte înainte de a fi abrogat.

”N-am găsit elemente care să fi fost deja aplicate, să fi produs efecte juridice. Dacă va exista aşa ceva, sigur vor exista remediile prevăzute de Constituţie şi de legea noastră de organizare”, a declarat Dorneanu.

Întrebat ce se va întâmpla dacă OUG 14, prin care a fost respinsă OUG 13, va intra în vigoare, preşedintele Curţii Constituţionale a susţinut că CCR nu judecă după supoziţii.

”Atât din pledoaria Avocatului Poporului, cât şi a procurorului am dedus că noi ar trebui să ne pronunţăm asupra constituţionalităţii pentru că s-ar putea ca OUG 14, care a abrogat OUG 13, să fie la rândul ei abrogată şi atunci nu ştiu ce consecinţe se produc. Noi nu judecăm o cauză după supoziţii, după posibilităţi. În momentul în care cineva va ataca ordonanţa 14, atunci cel care va fi obligat să o soluţioneze va stabili toate urmările legate de efectele ordonanţei 13 care s-ar fi putut produce. Corelaţiile de acolo vor trebui făcute atunci, nu acum. Acum pornim de la adevărul că ordonanţa 13 nu există, nu mai există activul legislaţiei, se poate presupune că ea chiar nu există”, a spus preşedintele CCR.

Nu în ultimul rând, Valer Dorneanu a transmis Parlamentului şi Guvernului să colaboreze loial, nu să comunice peste gard.

”Consecinţele care se vor întâmpla ulterior pentru rezolvarea problemelor care au făcut obiectul ordonanţei, adecvarea cu deciziile noastre, modificarea unor texte din Codul penal toate acestea sunt probleme ale Executivului şi ale Parlamentului. Ei vor trebui să stabilească împreună pe baza unei cooperări loiale, şi nu comunicări peste gard, modalitatea cea mai adecvată pentru rezolvarea acestor situaţii care sunt reale. În primul rând reală este necesitatea de a-şi adecva Parlamentul şi Guvernul legislaţia după deciziile noastre”, a conchis Dorneanu.

Curtea Constituţională (CCR) a dezbătut joi, într-o şedinţă publică, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Victor Ciorbea împotriva OUG 13. 

CITEȘTE ȘI CCR a rămas în pronunţare pe OUG 13. Parchetul general a atras atenţia că, dacă nu e declarată neconstituţională, ordonanţa ar putea intra în vigoare

În cadrul dezbaterii atât reprezentantul Avocatului Poporului, cât şi reprezentantul Parchetului General au susţinut necesitatea constatării neconstituţionalităţii ordonanţei de urgenţă, atrăgând atenţia că, în caz contrar, aceasta ar putea intra în vigoare chiar dacă a fost abrogată de Guvern.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.