Csoma Botond, liderul deputaţilor UDMR a declarat joi la RFI că formaţiunea sa nu este parte în rocada din luna mai, între PNL şi PSD şi nu există nu există niciun motiv întemeiat care să justifice plecarea lui Cseke Attila de la Ministerul Dezvoltării. El a mai spus că nu crede că este cazul să se vină cu un program nou de guvernare, ci doar cu anumite ajustări pe cel în vigoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Există un acord politic în baza căruia funcţionează această coaliţie. Dacă părţile semnatare respectă acest acord politic, atunci nu vom avea nici o problemă. Nu cred că România are nevoie de o criză politică acum, în 2023. Deci eu cred că dacă actorii politici sunt maturi şi respectă ce s-a scris în acel acord, nu vom avea nici o problemă”, a spus liderul deputaţilor UDMR. Csoma Botond a continuat:

”Noi nu suntem parte în rocadă. Parte în rocadă este Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal. Noi nici nu am semnat acel acord, pentru că nu ne priveşte pe noi. Toate acestea, funcţia de premier şi ce provine din această chestiune, schimbarea unor ministere, a fost un acord între PSD şi PNL”.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Despre respectarea protocolului dintre PNL şi PSD, deputatul UDMR a arătat că ”nu dorim să avem o criză politică, deci dacă se respectă ceea ce s-a prevăzut în acel acord politic, atunci nu va fi nici o problemă şi nici din punct de vedere teoretic şi nici din punct de vedere practic, UDMR-ul nu va fi implicat în această rocadă”. Întrebat dacă UDMR-ul ar fi dispus să cedeze anumite ministere, în schimbul altora, Csoma Botond a afirmat: ”Nu are rost să discutăm această chestiune. Nu cred că se impune. Eu cred că miniştrii UDMR-ului şi-au făcut treaba la ministerele pe care le conduc, nu cred că are vreo relevanţă să discutăm acest aspect”.

”Eu cred că domnul Cseke Attila este un ministru bun, şi-a făcut treaba bine la acel minister. Eu cred că nu există nici un motiv întemeiat care să justifice ca el să plece de la acel minister. (..) Aceasta este poziţia UDMR-ului, prima poziţie, nu suntem parte în rocadă, iar miniştrii UDMR-ului şi-au făcut treaba la ministerele pe care le conduc. Nu există nici un motiv care să justifice vreo schimbare de natură politică la conducerea acestor ministere”, a menţionat Botond.

Despre anunţul PSD că lucrează la un nou program de guvernare, pentru mandatul de premier al lui Marcel Ciolacu, Csoma Botonda a arătat că nu crede dacă este chiar necesar un nou program de guvernare. ”Eu cred că ar trebui să avem anumite ajustări, nu un program nou de guvernare, să avem anumite ajustări. Sigur, fiecare premier are o altă viziune, dar nu cred că ar fi necesar să avem un nou program de guvernare”, a mai spus el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.