Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 a solicitat, marţi, Parchetului instanţei supreme, dosarul deschis în urma afirmaţiilor lui Dan Andronic şi care viza scrutinul, până în acest moment nefiind primit niciun răspuns, a declarat, pentru News.ro, preşedintele comisiei, deputatul PSD Oana Florea.
„E dosarul care a fost închis cu NUP, cu casa lui Oprea. Era deschis dosarul pe baza declaraţiilor lui Andronic cu cei din casa lui Oprea”, a spus Oana Florea, întrebată dacă membrii comisiei au cerut parchetului dosarul privind alegerile prezidenţiale din 2009.
Deputatul PSD a mai afirmat că, până la această oră, nu s-a primit niciun răspuns din partea parchetului.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Dacă s-a închis dosarul, se pot transmite documentele. Ieri am trimis solicitarea. Nu (nu are încă un răspuns – n.r.), de pe o zi pe alta, nu”, a conchis Oana Florea.
Dosarul privind alegerile prezidenţiale din decembrie 2009 a fost clasat de procurori, a anunţat, în 27 iunie, Parchetul instanţei supreme.
"Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus clasarea acestui dosar întrucât - din coroborarea probelor administrate - s-a stabilit că nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că s-ar fi încercat/iniţiat de către persoanele nominalizate, acte/acţiuni ce ar intersecta sfera ilicitului penal, respectiv ce ar contura textul incriminator al infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art.297 alin. 1 Cod penal cu aplic. art.5 Cod penal (art.248 rap. la art.2481 din vechiul Cod penal) şi al infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, prev. de art.391 alin.3 şi 4 din Codul penal cu aplic. art.5 Cod penal (fost art.62 alin. 3 şi 4 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României)", arată parchetul instanţei supreme într-un comunicat de presă.
În 24 aprilie, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) au început urmărirea penală in rem, în dosarul privind alegerile prezidenţiale din 2009, pentru infracţiunile de abuz în serviciu prevăzut de articolul 297 alineatul 1, cu aplicarea articolului 5 din Codul penal (respectiv articolul 248 raportat la articolul 248 indice 1 din vechiul Cod penal) şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, faptă prevăzută de articolul 391 alineatele 3 şi 4 din Codul penal, cu aplicarea articolului 5 din Codul penal (fost articol 62 alineatele 3 şi 4 din Legea 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, modificată şi republicată).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.