Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă a avut, marţi, discuţii cu ambasadorul Republicii Kazahstan la Bucureşti Ali Yerlik despre dezvoltarea cooperării în domenii precum ştiinţa şi tehnologia din energia verde, industria chimică, educaţie şi tehnologia SMR. „Pentru România, Kazahstan este un partener-cheie din Asia Centrală, zonă care prezintă un interes economic deosebit din punctul de vedere al importurilor necesare sectorului energetic”, a adăugat liderul PNL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„M-am întâlnit astăzi cu ambasadorul Republicii Kazahstan la Bucureşti, Excelenţa Sa Ali Yerlik, cu care am discutat despre evoluţia relaţiilor dintre ţările noastre, în actualul context internaţional plin de provocări pe multiple planuri. Pentru România, Kazahstan este un partener-cheie din Asia Centrală, zonă care prezintă un interes economic deosebit din punctul de vedere al importurilor necesare sectorului energetic. Războiul din Ucraina pune presiune pe tranzitul acestor resurse spre România, având în vedere faptul că rutele kazahe tranzitau teritoriul Rusiei”, a scris Nicolae Ciucă, marţi pe Facebook.
Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
 
Preşedintele Senatului a mai spus că „întâlnirea recentă a preşedinţilor din România şi Kazahstan a ridicat relaţia bilaterală politică la un nivel care va permite dezvoltarea viitoare a relaţiilor economice dintre cele două ţări, astfel încât să tindem spre o echilibrare a balanţei comerciale”.
 
„Domeniile sectoriale în care putem dezvolta cooperarea ţin de ştiinţa şi tehnologia din energia verde, industria chimică, educaţie şi tehnologia SMR. Împreună cu Excelenţa Sa, ambasadorul Yerlik, am apreciat că schimburile economice dintre cele două ţări au un potenţial de creştere consistent, iar relaţiile noastre se pot consolida pe viitor, în toate domeniile. Diplomaţia parlamentară are un rol specific în întărirea relaţiilor dintre state, iar din poziţia de preşedinte al Senatului voi depune, în continuare, toate eforturile pentru a fructifica pentru România acest tip de dialog bilateral”; a completat Ciucă. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.