Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că preşedintele ANPC a pus în transparenţă ordinul care impune procesatorilor să semnaleze clar orice micşorare a gramajului produselor, el precizând că va exista un control asupra pieţei detergenţilor unde există creşteri de preţuri total nejustificate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Facem deja un pas important şi în problema reducerii gramajului, dar a păstrării preţului, acest tip de scumpire mascată, de înşelare a clienţilor. Preşedintele ANPC a pus în transparenţă decizională ordinul care impune procesatorilor să semnaleze clar orice micşorare a gramajului produselor, cu toate detaliile necesare”, a spus premierul în şedinţa de Guvern.

”Protejăm mai ales puterea de cumpărare a celor cu venituri mici şi medii, cei mai afectaţi de aceste practici înşelătoare”, a menţionat Marcel Ciolacu.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Şeful Executivului a subliniat că un alt tip de intervenţie la fel de necesară este a Consiliului Concurenţei şi va exista un control asupra pieţei detergenţilor unde există creşteri de preţuri total nejustificate.

”Vrem să întregim astfel cadrul măsurilor de stopare a scumpirilor demarat prin mecanismele de plafonare a preţurilor”, a mai spus Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu spunea miercuri că a vorbit cu preşedintele Consiliului Concurenţei despre scumpirile de aproape 26% la detergenţi, el afirmând că din punctul lui de vedere, nu au niciun fundament economic.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.