Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, cataloghează drept "minciună” afirmaţia ministrului Economiei, Virgil Popescu, privitoare la un atac din parte echipelor PSD care ar fi încercat să incendieze un autoturism folosit de liberali. "Trece cineva de SPP să incendieze maşina lui Popescu de la Economie? (...). Vine să inventeze nişte minciuni", afirmă Ciolacu.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a precizat că este incredibil la ce atacuri "în stil terorist” se pretează membrii organizaţiei PSD Mehedinţi şi vorbeşte despre tentativa de incediere a maşinilor unor colegi liberali. El a spus că astfel de acţiuni violente nu trebuie tolerate de nimeni şi adaugă că are încredere că autorităţile îşi vor face treaba, iar cei vinovaţi vor fi pedepsiţi, conform legii.
"Incredibil la ce atacuri în stil terorist se pretează cei de la PSD Mehedinţi! De aceea vin şi transmit clar: Nu vom tolera acţiunile de intimidare la adresa unor membri PNL! Tentativa de incendiere a maşinilor unor colegi liberali, de la Livezile, este un act violent, care nu trebuie tolerat de nimeni! Atacul în stil terorist a fost pus la cale de fiul unui candidat PSD la Consiliul Local din comuna Livezile! Nu pot să cred că primarul PSD Adrian Nănuţi şi Aladin Georgescu permit aşa ceva! Vreţi să moară oameni!?!?!”, a scris Virgil Popescu, luni, pe Facebook.
Ministrul Economiei a spus că nu este o coincidenţă că există grade de rudenie între unii poliţişti din Mehedinţi şi primarul PSD al comunei Livezile.
"Totodată, am încredere că autorităţile îşi vor face treaba, iar cel care a încercat să facă asta va fi pedepsit potrivit legii. Iar faptul că există grade de rudenie între oficiali din Poliţia Mehedinţi şi primarul PSD de la Livezile este doar o coincidenţă şi nu are nimic de a face cu încercarea de a nu le permite criminaliştilor să se prezinte la locul faptei! Asta şi sper! Că este doar o coincidenţă!”, a completat Popescu.
Acesta s-a întrebat cum este posibil ca în 2020 să mai existe astfel de atacuri de tip terorist care pot pune în pericol viaţa oamenilor.
"Şi stau să mă întreb: cum este posibil ca în anul 2020 să asistăm la asemenea atacuri de tip terorist, care pot pune în pericol viaţa unor oameni!?! Fac un apel clar pentru toată lumea: să fim civilizaţi! Fără atacuri de tip terorist şi acţiuni de intimidare pe perioada campaniei electorale! Şi un mesaj pentru contracandidaţii de la PSD: chiar dacă ne veţi da foc, PNL va câştiga pentru că mehedinţenii văd de ce mizerii sunteţi în stare!”, a conchis Virgil Popescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.