Medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat, luni, că va face o conferinţă de presă pe tema incompatibilităţii sale, în urma acuzaţiilor care i se aduc privind serviciile prestate la clinica Anemona, el arătând că vrea să mai strângă nişte informaţii. Medicul a arătat că este strigător la cer că tot corpul profesional al medicilor şi al cadrelor didactice din medicină sunt coborâte într-o mocirlă, cu bună ştiinţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Medicul Cătălin Cîrstoiu a fost întrebat de ce apare numele lui pe documentele medicale de la Anemona Med şi pe cele legate de covid, deşi susţine că nu dă consultaţii la această clinică. ”Eu v-am spus că astăzi este o zi dedicată Transporturilor şi pentru asta o să avem la un moment dat o discuţie amplă pe acest subiect. Astăzi vreau să vorbim despre transporturi. O să fac eu o conferinţă pe tema asta pentru că am şi eu opinia mea, pe care vreau să o explic detaliat. Nu astăzi, vreau să mai adunăm nişte informaţii”, a spus Cîrstoiu.

El a fost întrebat dacă a dat consultaţii la clinica Anemona. ”Să ştiţi că m-am întâlnit cu doamne în parc, la gară, pe stradă, care mi-au cerut consultaţii medicale, probabil că eram tot în incompatibilitate”, a răspuns Cîrstoiu.

”În orice cabinet privat, în orice spital privat sunt nişte taxe, sunt nişte costuri. Şi spitalele au costurile lor, se eliberează un decont la externare. Fiecare act medical e urmat de nişte costuri”, a mai spus el.

Întrebat şi despre faptul că Colegiul Medicilor a spus că firma Anemona nu era acreditată să ofere învăţare continuă pentru medici deşi el a declarat că asta făcea, medicul Cătălin Cîrstooiu a precizat că este vorba despre ”o interpretare eronată”.

”Da, este o interpretare eronată, să ştiţi că şi când stau de vorbă cu colegii mei discutăm tot cazuri medicală şi tot educaţie continuă e indiferent că are loc în spital, în parc, la un congre, pe stradă. Când te întreabă un coleg mai tânăr cum să rezolvi un caz, e datoria mea să îi explic şi ăsta e rolul meu ca profesor universitar. E o abordare absolut tendenţioasă şi chiar este strigător la cer că tot corpul profesional al medicilor şi al cadrelor didactice din medicină sunt coborâte într-o mocirlă, cu bună ştiinţă”, a precizat Cîrstoiu.

”Eu mi-o pun la dispoziţie, expertiza mea, şi pentru medicii din spital, şi atunci când am fost chemat la spitale private să intru în sală să rezolv un caz greu, dar şi la spitale publice unde am fost solicitat şi am lăsat tot şi m-am dus ca să salvăm un om. Punct. Rolul meu este să ajut oamenii care au nevoie de mine, indiferent că pot apare discuţii sau nu. (..) Şi da, am plecat într-un spital public, sau într-un spital privat, să ajut oamenii să ducă la bun sfârşit un cancer osos, de exemplu. Nu cred că am făcut un lucru strigător la cer că am salvat o viaţă, poate unii consideră că da, eu îmi asum treaba asta.”, a mai spus medicul.

HotNews.ro a relatat că în octombrie 2023 un pacient a fost consultat de medicul ortoped Cătălin Cîrstoiu la clinica privată ANEMONA MED, care e deţinută de dr. Monica-Mihaela Cîrstoiu, soţia managerului. În aceeaşi zi, au fost consultaţi mulţi alţi oameni, susţine pacientul, în mărturia sa pentru redacţie. Dr Cîrstoiu era în 2023, ca şi acum, managerul general al SUUB.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.