Candidatul dreptei la Primăria Muncipiului Bucureşti Nicuşor Dan îşi depune candidatura duminică după-amiază, el urmând să fie însoţit de premierul Ludovic Orban, preşedintele Partidului Naţional Liberal şi de Dan Barna, preşedintele Uniunii Salvaţi România.
Nicuşor Dan este aşteptat la Biroul Electoral Muncipal la ora 17:45, la ora 18:00 fiind programate şi declaraţii.
Invitat sâmbătă după-amiază să ia cuvântul în cadrul Congresului comun de validare a fuziunii USR şi PLUS, Nicuşor Dan i-a asigurat pe membrii celor două formaţiuni politice că vor găsi întotdeauna în el „un partener”. Dan le-a transmis susţinătorilor săi că vor avea principalul rol în campania pentru Primăria Capitalei.
„Urmează şase săptămâni în care rolul principal îl aveţi voi, cei care staţi în stradă. Cel puţin în cazul Bucureştiului, e vorba de a demonta în câteva săptămâni ceea ce o propagandă de zeci de milioane de lei a făcut în patru ani de zile şi asta nu se poate decât cu discuţii unu la unu” a afirmat Nicuşor Dan.
Tort duminică, îşi înregistrează candidaturile şi candidaţii susţinuţi de PNL şi USR pentur primăriile de sector. Aceştia vor fi însoţiţi de Ludovic Orban, Dan Brana şi Nicuşor Dan.
Ciprian Ciucu, candidatul Partidului Naţional Liberal şi Alianţei USR-PLUS pentru Primăria Sectorului 6 îşi va depune candidatura la Biroul Electoral de circumscripţie din Municipiul Bucureşti - Sediul Primăriei Sector 6, Calea Plevnei nr. 147-149, la ora 10:00.
Simona Spataru, candidatul Partidului Naţional Liberal şi Alianţei USR-PLUS pentru Primăria Sectorului 4 îşi va depune candidatura la Biroul Electoral de circumscripţie din Municipiul Bucureşti, situat pe strada B-dul Metalurgiei nr. 12 - 18, Et. 1, Cam. 43, Sectorul 4, la ora 13.00.
Adrian Moraru, candidatul din partea Partidului Naţional Liberal şi Alianţei USR PLUS pentru Primăria Sectorului 3 îşi va depune candidatura la ora 13.30, la Biroul Electoral de circumscripţie din Municipiul Bucureşti, situat pe strada Str. Ion Ţuculescu nr. 42, Cam. 1, Sectorul 3.
Radu Mihaiu – candidatul Partidului Naţional Liberal şi Alianţei USR - PLUS pentru Primăria Sectorului 2, îşi va depune candidatura la ora 14:30 la Biroul Electoral de circumscripţie din Municipiul Bucureşti - situat pe strada Maşina de Pâine nr. 47, Sectorul 2.
La evenimentele de depunere a candidaturilor pentru sectoarele Municipiului Bucureşti vor participa premierul Ludovic Orban - preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicuşor Dan, candidatul pentru Primăria Municipiului Bucureşti susţinut de PNL şi Alianţa USR-PLUS şi Dan Barna - preşedintele Uniunii Salvaţi România.
Termenul limită de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale din 27 septembrie este 18 august.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.