Preşedintele Partidului Mişcare Populară, Traian Băsescu, a venit luni după-amiază la Senat pentru a face formalităţile de preluare a mandatului de senator, el glumind în stilu-i caracteristic cu jurnaliştii cărora le-a reproşat că îl tratează cu maliţiozitate încă din prima sa zi de mandat. Băsescu a declarat că, fără dubii, Guvernul va fi PSD-ALDE. În privinţa activităţii parlamentare, liderul PMP a spus că legile ar trebui dezbătute în plen, articol cu articol.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Până să facă declaraţii, liderul PMP, Traian Băsescu, a discutat atât cu jurnaliştii cât şi cu staff-ul Senatului.

”Cum e prima zi la Senat?”, a fost întrebarea cu care l-au întâmpinat jurnaliştii pe Traian Băsescu.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

”Cu răceală, încă nu mi-a trecut răceala”, a răspuns Băsescu, dialogul continuând cu jurnaliştii care l-au întrebat dacă se va comporta cu răceală şi cu Călin Popescu Tăriceanu.

”Maliţioasă din prima mea zi de Senat”, a replicat scurt Băsescu.

El a precizat, referitor la majoritatea care va da premierul, că aceasta va fi fără dubii PSD - ALDE, arătând că orice discuţie cu privire la un prim-ministru venit din zona de dreapta ”este încheiată”.

Băsescu a comentat, de asemenea, felul în care se desfăşoară lucrurile în Parlament faţă de perioada în care el a fost deputat, respectiv 1992-1996 şi 1996-2000.

”N-aş putea spune că viaţa parlamentară era la fel de monotonă ca cea din ziua de azi. Îmi aduc aminte în cele două legislaturi, cât am fost în Camera Deputaţilor, se dezbăteau legile pe articole în plen şi erau dispute, dezbateri pe fiecare articol. Acum, înţeleg că e o zi în care nici nu ştiu ce votează, dar votează. Cu certitudine cred că legile ar trebui dezbătute în plen, şi nu într-o comisie şi să vii să votezi fără să ştii ce ai votat ”, a afirmat liderul PMP.

Totodată, Băsescu a afirmat că s-a gândit şi la prima iniţiativă legislativă a sa, pentru eliminarea taxei pe care cetăţenii Republicii Moldova o plătesc dacă vor să obţină cetăţenia română.

”Prima lege pe care aş depune-o este legea legată de anularea taxei pentru actele de cetăţenie pentru cetăţenii Republicii Moldova care cer cetăţenia română. Este inadmisibil să aibă o taxă de 550 de euro un amărât din Republica Moldova”, a spsus Băsescu şi, totodată, a exclus varianta de a fi lider de grup al PMP.

Liderul PMP nu a scăpat de întrebările legate de Elena Udrea, aceasta nereuşind să atingă pragul electoral ca independent.

”Mi se pare ca la alegeri nu a intrat niciun independent”, a afirmat Băsescu, întrebat cum comentează faptul că Udrea nu a reuşit să ia un mandat de deputat.

Despre Călin Popescu Tăriceanu, liderul PMP a afirmat că va colabora cu acesta ”instituţional”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.