Vicepremierul Dan Barna a vorbit despre faptul că vor fi necesare măsuri de prevenţie pentru cetăţeni, măsuri care vor fi luate pentru persoanele nevaccinate, în cazul în care nu ne vaccinăm, în contextul unui al patrulea val al pandemiei, la fel cum începe să se întâmplă în alte state din Europa. El a precizat că astfel de posibile restricţii, cum ar fi limitarea accesului pentru persoanele nevaccinate în mall-uri, pe perioada week-end-ului sau în anumite ore, pot fi avute în vedere dacă va atinsă o anumită incidenţă într-o localitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„România este cumva acum în situaţia în care eram înainte de criza din 2008, când vă aduceţi aminte domnul Tăriceanu ne explica faptul că sigur că da, criza e pentru restul lumii, România nu o să aibă nicio problemă. Şi am suferit cu toţii nişte ani de zile. La fel suntem şi acum. Uitându-ne la ce se întâmplă în toată lumea şi în Europa că, dacă nu ne vaccinăm vor fi necesare aceste măsuri de prevenţie pentru cetăţeni şi aceste măsuri de prevenţie vor fi adresate, cum se întâmplă în foarte multe ţări din Europa, persoanelor nevaccinate, pentru ca prin aceste măsuri întreaga populaţie să fie protejată”, a explicat Dan Barna, întrebat luni dacă va propune coaliţiei anumite restrcţii pentru persoanele nevaccinate.

Liderul USR PLUS a mai spus că astfel de măsuri le vedem deja implementate în statele din jur.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„Sunt măsuri pe care le vedem implementate deja în ţările din jur. Am mai spus, în spaţiile neesenţiale, pe perioada week-end-ului sau în anumite ore, persoanele nevaccinate vor avea un acces cu program sau un acces limitat, într-o logică foarte simplă – mergeţi şi să vaccinaţi. Orice măsură, dacă va fi cazul şi sper să nu fie, şi ca să fiu foarte clar - astfel de măsuri pot fi avute în vedere dacă se atinge o anumită incidenţă într-o localitate. Ca să nu fim în astfel situaţii, trebuie să mergem să ne vaccinăm. E foarte clar – mergeţi şi vă vaccinaţi şi nu va fi nicio problemă”, a completat Barna.

Întrebat despre posibilitatea accesului la teatru, la concerte şi chiar în restaurante, doabrr în baza certificatului de vaccinare, măsuri luată în Slovacia şi care va fi luată în curând şi în Italia, vicepremierul a răspuns: „Sunt exemple de măsuri de stimulare şi de încurajare a vaccinării”.

„Exact ceea ce vor face şi celelalte ţări, exact astfel de măsuri pot fi avute în vedere în măsura în care vom avea o creştere a incidenţei şi şi la noi în ţară. Faptul că am avut cifre bune, e un lucru excelent. Ca să le păstrăm aşa, trebuie să mergem să ne vaccinăm. Oricine nu s-a dus să se vaccineze din comoditate, acum e un moment foarte bun să mergeţi să o faceţi. Toată măsurile despre care se vorbeşte în spaţiul public cu accesul limitat se referă la persoanele nevaccinate. Cei care se vaccinează nu au niciun fel de problemă”, a conchis liderul USR PLUS.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.