Comisia Europeană solicită României şi altor 15 state membre să îşi finalizeze revizuirea planurilor privind apa. României i se reproşează că nu a revizuit, nu a adoptat şi nu a raportat la timp al treilea plan de management al bazinelor hidrografice şi al doilea plan de gestionare a riscului de inundaţii, fiindu-i acordat un termen de două luni pentru remedierea acestor deficienţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Comisia Europeană a decis să iniţieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere Belgiei, Bulgariei, Croaţiei, Ciprului, Danemarcei, Greciei, Irlandei, Lituaniei, Luxemburgului, Maltei, Poloniei, Portugaliei, României, Slovaciei , Sloveniei şi Spaniei pentru că nu şi-au finalizat revizuirea planurilor de management al bazinelor hidrografice conform obligaţiilor ce le revin în temeiul Directivei-cadru privind apa (Directiva 2000/60/CE) şi/sau a planurilor de gestionare al riscului de inundaţii conform cerinţelor din Directiva privind inundaţiile (Directiva 2007/60/CE).

Ambele directive impun statelor membre să îşi actualizeze planurile de gestionare privind bazinele hidrografice şi, respectiv, riscul de inundaţii şi să raporteze o dată la şase ani. Planurile de management al bazinelor hidrografice includ un program de măsuri care sunt esenţiale pentru a asigura o stare bună a tuturor corpurilor de apă, astfel cum se prevede în directivă. Planurile de gestionare a riscului de inundaţii sunt elaborate pe baza hărţilor care prezintă potenţialele consecinţe negative asociate scenariilor de inundaţii.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Gestionarea durabilă a apei este un element central al Pactului verde european.

 Următoarele state membre nu şi-au îndeplinit obligaţiile care le revin în temeiul uneia sau al ambelor directive:

  • Belgia şINFR(2022)2188ţ,Bulgaria şINFR(2022)2189ţ, Croaţia şINFR(2022)2193ţ, Cipru şINFR(2022)2190ţ, Grecia şINFR(2022)2191ţ, Spania şINFR(2022)2192ţ Lituania şINFR(2022)2194ţ, Malta şINFR(2022)2195ţ, Portugalia şINFR(2022)2197ţ, România şINFR(2022)2198ţşi Slovenia şINFR(2022)2199ţ nu au revizuit, nu au adoptat şi nu au raportat la timp al treilea plan de management al bazinelor hidrografice şi al doilea plan de gestionare a riscului de inundaţii;
  • Danemarca şINFR(2022)2184ţ, Irlanda şINFR(2022)2185ţ şi Polonia şINFR(2022)2196ţ au depăşit termenele legale în ceea ce priveşte revizuirea, adoptarea şi raportarea celui de al treilea plan de management al bazinelor hidrografice;
  • Luxemburg şINFR (2022) 2186ţ şi Slovacia şINFR (2022) 2187ţ au depăşit termenele legale în ceea ce priveşte revizuirea, adoptarea şi raportarea celui de al doilea plan de gestionare a riscului de inundaţii.

Prin urmare, Comisia trimite o scrisoare de punere în întârziere acestor 16 state membre, care au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a remedia deficienţele semnalate. În absenţa unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.