Un tânăr de 25 de ani a fost arestat prevemtiv pentru 30 de zile, după ce a agresat un poliţist din Ineu. Incidentul s-a produs noaptea, în zona unui local din oraş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu anunţă, luni, că face cercetări faţă de un tânăr de 25 de ani, cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj

”Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul, în noaptea de 06 / 07.04.2024, în zona unui local de pe raza oraşului Ineu, l-a agresat fizic pe un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Ineu, în timp ce  acesta se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, provocându-i leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare 10 – 12 (zece - doisprezece) zile de îngrijiri medicale”, au transmis procurorii.

Aceştia anunţă că, duminică, inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ineu, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, cererea fiind admisă.

Cercetările continuă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat între cei doi.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.