Deputatul Ludovic Orban a fost trimis în judecată, marţi, sub control judiciar, în dosarul în care procurorii DNA îl acuză că a cerut unui om de afaceri 50.000 de euro pentru campania sa electorală la Primăria Capitalei. Orban şi-a retras candidatura la Primăria Capitalei în 11 aprilie, după ce a fost pus sub acuzare în acest dosar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dosarul în care deputatul Ludovic Orban, la data faptei prim-vicepreşedinte al PNL, este acuzat de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite a fost trimis de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorii cer instanţei ca Orban să rămână şi în timpul judecării cauzei cu măsura controlului judiciar.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, la data de 1 martie 2016, Ludovic Orban a contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic fusese nominalizat pentru a candida la funcţia de primar al Capitalei.

În 20 martie, când s-a întâlnit cu omul de afaceri, Orban i-ar fi cerut 50.000 de euro în numerar, “nu în vreo modalitate legală, precum şi cu depăşirea plafonului stabilit prin Legea finanţării partidelor politice”, cerând ca banii să ajungă la persoane cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune pentru promovarea imaginii sale, potrivit DNA.

“Acesta a mai precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una - două săptămâni. Omul de afaceri a acceptat să efectueze plata sumei de 50.000 euro în considerarea funcţiei de conducere pe care Orban Ludovic o deţine în cadrul partidului politic şi a potenţialului de intervenţie al acestuia în domenii de interes pentru afacerile controlate de omul de afaceri”, au scris procurori în actul de sesizare a instanţei.

În timpul controlului judiciar, Ludovic Orban are interdicţie să părăsească ţara şi să se apropie sau să comunice cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor. De asemenea, Orban este obligat să meargă la DNA ori de câte ori este chemat şi să se prezinte la Secţia 23 de Poliţie de două ori pe săptămână, luni şi joi.  

În 11 aprilie, ziua în care a fost pus sub control judiciar, Orban a anunţat că îşi retrage candidatura la Primăria Capitalei şi demisionează din funcţiile de prim-vicepreşedinte PNL şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

În dosarul lui Orban au fost audiaţi la DNA, în calitate de martori, Cozmin Guşă, unul dintre acţionarii principali ai Realitatea Media, şi Sorin Oancea, unul dintre acţionarii B1 TV. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.