Avocaţii fostului primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone şi ai angajatelor din primărie care au aprobat funcţionarea clubului Colectiv fără avizele necesare au cerut judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti retrimiterea dosarului la procurori, pe motiv că DNA nu era competentă să ancheteze acest caz.
Cei patru inculpaţi în dosarul autorizaţiilor ilegale acordate clubului Colectiv au reclamat, la termenul de joi, de la Curtea de Apel Bucureşti, nelegala sesizare a instanţei.
“Ce dispoziţie legală a încălcat clientul meu? Parchetul ar trebui să refacă urmărirea penală. Rechizitoriul trebuie restituit pentru refacerea lui. Abuzul în serviciu nu poate fi reţinut pentru clientul meu, DNA nu era competentă să instrumenteze cazul şi rechizitoriul trebuie refăcut de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4”, au susţinut apărătorii inculpaţilor trimişi în judecată.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
De cealaltă parte, avocaţii părţilor civile au cerut judecătorilor să respingă contestaţiile, ca nefondate.
"Acestea sunt nişte simple păreri personale. După logica apărătorilor domnului Piedone acesta se bucură doar de beneficiile funcţiei, în timp ce subordonaţii săi semnau la ordinul lui, tot fără nicio responsabilitate”, a arătat un avocat al victimelor incendiului din clubul Colectiv.
Procurorul DNA a cerut şi el respingerea contestaţiilor ridicate de apărătorii fostului primar.
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare asupra acestor cereri, urmând să dea o soluţie definitivă peste o săptămână.
Dacă magistratul respinge contestaţiile lui Piedone şi ale celor trei funcţionare din primărie procesul urmează să înceapă, pe fond, la Tribunalul Bucureşti.
În 5 mai 2016, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 4 la data faptelor, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prin care a vătămat interesele legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4.
În acelaşi dosar vor fi judecate Aurelia Iofciu, fost şef al Serviciului autorizări comerciale din Sectorul 4, pentru două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, Luminiţa Larisa Ganea, consilier superior în cadrul Serviciului autorizări comerciale din Sectorul 4 Bucureşti la data faptelor, şi Sandra Ramona Moţoc, referent superior în acelaşi serviciu, ambele pentru complicitate la abuz în serviciu.
Potrivit rechizitoriului, fostul primar şi cele trei angajate ale Primăriei Sectorului 4 au eliberat sau au ajutat la eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare pentru două firme, “într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor”.
“Aceasta în condiţiile în care, la Sectorul 4 al municipiului Bucureşti, primarul şi funcţionarii serviciului de autorizări comerciale aveau exclusiv competenţa de a emite acorduri şi autorizaţii de funcţionare pentru societăţile comerciale cu obiect de activitate baruri, cluburi, restaurant”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Anchetatorii îl acuză pe Cristian Popescu Piedone că a încălcat dispoziţiile legale privind apărarea împotriva incendiilor când a eliberat, în 14 ianuarie 2015, acordul de funcţionare şi autorizaţia de funcţionare pentru SC Colectiv Club SRL, deşi clubul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu.
Aurelia Iofciu şi Luminiţa Larisa Ganea l-au sprijinit pe primarul Sectorului 4 în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispoziţiilor legale, în sensul că cea din urmă le-a întocmit, iar prima le-a avizat, susţin procurorii.
Procurorii au instituit sechestru asigurător pe bunuri mobile şi imobile ale lui Cristian Popescu Piedone, ale Aureliei Iofciu, şi ale Sandrei Moţoc, pentru recuperarea prejudiciului.
În 7 noiembrie 2015, Cristian Popescu Piedone, Aurelia Iofciu şi Luminiţa Larisa Ganea au fost arestaţi de Tribunalul Bucureşti, fiind puşi în libertate patru zile mai târziu, de Curtea de Apel Bucureşti. În 8 ianuarie 2015, Cristian Popescu Piedone a fost scos de sub control judiciar pe cauţiune, în urma unei decizii definitive a Tribunalului Bucureşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.