Sute de angajaţi ai Serviciilor de Probaţiune din întreaga ţară au recurs, marţi, la diverse forme de protest – de la grevă japoneză, până la protest în stradă şi la greva foamei – exprimându-şi astfel nemulţumirea faţă de faptul că nu şi-au primit integral salariile de la începutul acestui an din cauză că Direcţia Naţională de Probaţiune nu are un buget care să le acopere salariile pentru tot anul 2024.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 Angajaţii Serviciilor de Probaţiune atrag atenţia asupra faptului că „în lipsa alocării fondurilor necesare pentru  plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute anterior prin Ordin de Ministru şi Ordonanţă de Guvern, acest sistem se va dezechilibra şi mai mult,  şi va antrena costuri înzecite atât pentru guvern cât şi pentru societate”.
 
„În 02.04.2024, 300 de consilieri de probaţiune din toată ţara, afiliaţi sau neafiliaţi Sindicatului Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune şi ai Sindicatului PROLEX din România, au protestat în faţa Palatului Victoria din Bucureşti, ca urmare a faptului că nu şi-au primit integral salariile de la începutul anului. Consilieri de probaţiune din 3 judeţe – Bistriţa Năsăud, Alba şi Sibiu au intrat în greva foamei, iar cei rămaşi la sedii au protestat prin grevă japoneză”, anunţă, printr-un comunicat dat publicităţii miercuri, Sindicatul Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune. 
O delegaţie din care au făcut parte consilieri, şefi servicii din mai multe judeţe, dar şi liderul sindicatului a fost primită în audienţă de către şeful Cancelariei Prim Ministrului, primind promisiuni conform cărora „Guvernul va identifica o soluţie, până la data de 01.05.2024 pentru completarea bugetului Direcţiei Naţionale de Probaţiune pentru tot anul 2024”. 
„SNCSP a subliniat ideea acordării, de urgenţă, a salariilor integrale, cu atât mai mult cu cât, din comunicarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune rezultă că în prezent există buget pentru următoarele luni, situaţia fiind problematică doar pentru a doua jumătate a anului”, precizează documentul citat.  
Sindicaliştii transmit că dacă situaţia nu va fi rezolvată, „consilierii de probaţiune vor reveni la forme radicale de protest, cum este cea a grevei foamei”. 
„Atragem atenţia Guvernului că strategiile de dezvoltare a unui sistem se realizează cu oameni, profesioniştii fiind cea mai importantă resursă a sistemului de probaţiune. În lipsa alocării fondurilor necesare pentru  plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute anterior prin Ordin de Ministru şi Ordonanţa de Guvern, acest sistem se va dezechilibra şi mai mult,  şi va antrena costuri înzecite atât pentru guvern cât şi pentru societate”, se mai arată în comunicatul forului care îi reprezintă pe consilierii de probaţiune.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.