Preşedintele Volodimir Zelenski a confirmat, duminică seară, în discursul zilnic către naţiune, că în regiunea Harkov, din nord-estul ţării, au loc lupte intense, practic pe întreaga linie de frontieră cu Rusia, iar unele zone s-au transformat din zone gri în zone de război. El consideră însă că este vorba de o operaţiune de tip diversiune şi tocmai de aceea cere eforturi şi vigilenţă sporită, inclusiv în ceea ce priveşte manipularea informaţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„O atenţie specială este acordată regiunii Harkov. Luptele defensive şi luptele aprige continuă pe o mare parte a liniei noastre de frontieră. Există sate care s-au transformat efectiv dintr-o "zonă gri" într-o zonă de luptă, iar ocupantul încearcă să se impună în unele dintre ele sau pur şi simplu să le folosească pentru a avansa în continuare”, a declarat Zelenski.

El spune că în special, la periferia oraşului Vovceansk, situaţia este extrem de dificilă - oraşul se află sub focul constant al ruşilor, iar armata desfăşoară contraatacuri şi îi ajută pe rezidenţii locali.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Guvernatorul regiunii Harkov anunţase în cursul zilei că la Vovceansk - un oraş care înainte de război avea 17.000 de locuitori - au mai rămas circa 500 de oameni. Aproape 4.000 de oameni au fost evacuaţi în două zile din regiunea Harkov. 

CITEȘTE ȘI Comandantul armatei ucrainene consideră că situaţia s-a "agravat semnificativ" în Harkov. Aproape 4.000 de oameni au fost evacuaţi. Spionajul militar susţine însă că ştie care sunt planurile inamicilor şi îi somează pe ruşi să se predea

Zelenski a insistat că este important ca ucrainenii să reziste la Harkov, sugerând că această nouă ofensivă rusă este, de fapt, o operaţiune de diversiune, pentru a slăbi apărarea pe frontul din est. „Este foarte important ca toţi cei care se află direct acolo, în regiunea Harkov, să dea dovadă de eficienţă maximă. (...) Principalul lucru este rezistenţa noastră şi rezultatul ucrainean în bătălii. De asemenea, acordăm o atenţie constantă şi altor zone de război, inclusiv sectorului Doneţk. De fapt, intenţia atacurilor din regiunea Harkov este de a ne reloca forţele şi de a submina baza morală şi motivaţională a capacităţii ucrainenilor de a se apăra”, a arătat Zelenski.

În Doneţk, direcţia Pokrovske este cea mai dificilă, potrivit preşedintelui. În ultimele 24 de ore, în acest sector au avut loc 30 de angajamente de luptă. „Direcţiile Lîman şi Vremivske, precum şi direcţiile Kramatorsk şi Kupiansk sunt, de asemenea, dificile”, spune Zelenski. „Soldaţii noştri răspund ocupantului cu demnitate şi fac tot ce este posibil, adesea imposibil, pentru a descuraja atacurile ruseşti şi pentru a răspunde ocupantului cu foc”, a afirmat şeful statului.

În final, fără a detalia la ce se referă exact, el a atras atenţia asupra operaţiunilor de manipulare şi dezinformare care au ca scop răspândirea fricii şi a neîncrederii în forţele ucrainene. „Operaţiunile informative ruseşti sunt întotdeauna energia pentru operaţiunile terestre ruseşti. Ocupantul se hrăneşte cu minciuni şi cu frica care urmează minciunilor. Bătăliile defensive nu sunt niciodată uşoare. Şi devin întotdeauna mai dificile atunci când inamicul reuşeşte să exploateze frica”, a explicat Zelenski. „De aceea, este mai sigur să nu ne lăsăm conduşi de emoţii, să nu urmărim titlurile de primă pagină, să verificăm fiecare ştire şi să căutăm informaţii, nu emoţii sau zvonuri, şi să avem încredere în forţele de apărare ucrainene”, a subliniat Zelenski. „Soldaţii noştri ştiu cum să acţioneze. Şi lucrăm pentru a ne asigura că soldaţii noştri au ceea ce le trebuie, inclusiv cu partenerii noştri, inclusiv prin producţia noastră internă de arme ucrainene”, a arătat şeful statului ucrainean.

Apelul său la vigilenţă în privinţa propagandei ruse vine în condiţiile în care, la nivel oficial, Ucraina a evitat să comenteze, duminică, un atac la Belgrorod, în Rusia, unde o întreagă coloană de zece etaje a unui bloc de locuinţe s-a prăbuşit, provocând cel puţin 11 morţi. Moscova a declarat iniţial că blocul a fost lovit de o rachetă de fabricaţie sovietică trasă din Ucraina, apoi a spus că de fapt racheta a fost doborâtă de apărarea antiaeriană rusă. În unele medii neoficiale pro-ucrainene a apărut teoria că ruşii ar fi provocat singuri tragedia, pentru a avea argumente să-şi intensifice ofensiva din Harkov. Belgorod se află la graniţa cu Ucraina şi este oraşul rusesc care a avut cel mai mult de suferit de la invazia rusă. Vladimir Putin a vorbit recent despre necesitatea de  a crea o zonă-tampon la graniţa cu Ucraina, pentru a proteja localităţile ruseşti de atacurile ucrainene transfrontaliere, iar ofensiva de la Harkov este văzută şi în această logică. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.