Zece poliţişti au fost răniţi, iar 16 persoane au fost arestate marţi seara, în ciocniri în marja unei manifestaţii împotriva unor recente ”derive ale poliţiei”, la o periferie cunoscută drept liniştită a Atenei, a anunţat miercuri poliţia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Trei dintre poliţiştii răniţi erau spitalizaţi în continuare, precizează poliţia într-un comunicat.

Unul dintre ei a fost rănit grav la cap, dar ”viaţa nu-i este în pericol”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Potrivit unor imagini difuzate de televiziuni, manifestanţi l-au trântit de pe motocicletă pe poliţist şi l-au luat la bătaie.

Aproximativ 5.000 de persoane au manifestat marţi seara la Néa Smyrni, la cinci kilometri de Atena, împotriva unei intervenţii a poliţiei în forţă, duminică, în acest cartier.

Potrivit unor imagini devenite virale online, un tânăr a fost lovit, în timp ce se afla la pământ, cu bastonul, de către un poliţist, într-un control privind aplicarea măsurilor de izolare.

Incidentul a provocat un val de indignare în ţară, justiţia a deschis o investigaţie, iar poliţia face o anchetă internă.

Potrivit unei fotografe AFP aflate la faţa locului, ciocnirile de marţi seara au început după ce un grup de 200 de persoane care purtau cagule s-a îndreptat către comisariatul din Nea Smyrni.

Ele au aruncat cu pietre şi cocteiluri Molotov către comisariat, iar poliţişti au răspuns cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

Aproximativ zece pubele au fost incendiate, iar pompierii au intervenit.

Aproximativ zece maşini au fost avariate, potrivit poliţiei.

În total 16 persoane au fost arestate şi sunt prezentate miercuri la parchet.

Poliţia evocă marţi, în comunicat, ”tentativă de omor”, ”leziuni corporale grave”, ”violenţe”, ”perturbarea păcii comune” şi ”incendiu criminal”.

Opoziţia de stânga, jurnalişti şi avocaţi au denunţat în ultimele luni numeroase incidente de ”reprimare poliţistă” sub pretextul, în opinia lor, a unor controale privind respectarea măsurilor de izolare împotriva covid-19.

Grecia se află în a cincea lună consecutivă de izolare, în lupta împotriva celui de-al doilea val al pandemiei covid-19, care s-a soldat cu aproape 6.500 de morţi, marea majoritate de la începutul lui noiembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.