Agenţia ONU însărcinată cu Refugiaţi Palestinieni (UNRWA) în Fâşia Gaza are ”probleme de neutralitate” politică, însă Israelul nu a prezentat încă ”proba” faptului că unii dintre membrii agenţiei ONU au pretinse legături cu ”organizaţii teroriste”, conchide un raport remis luni secretarului general al ONU Antonio Guterres, relatează AFP.
UNRWA le este, în schimb, ”de neînlocuit şi indispensabilă” palestinienilor, subliniază Grupul independent prezidat de fostul ministru francez de Externe Catherine Colonna, însărcinat de către Antonio Guterres cu o misiune de evaluare a ”neutralităţii” acestei agenţii ONU.
My final report to the @UN @antonioguterres on the neutrality of @UNRWA is public.
— Catherine Colonna (@MinColonna) April 22, 2024
It contains 50 recommendations across 8 critical areas.
Implementing these recommendations will help UNRWA fulfil its mandate and restore confidence when needed https://t.co/0A2AeoT46H https://t.co/mDOtYlDhw7 pic.twitter.com/9FiDT4tWRW
”UNRWA rămâne crucială în a aduce un ajutor umanitar vital şi servicii sociale esenţiale, în domeniul sănătăţii şi educaţiei, refugiaţilor palestinieni din Fâşia Gaza, Iordania, Liban, Siria şi Cisiordania”, subliniază Grupul în acest raport foarte aşteptat de aproximativ 50 de pagini.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”UNRWA este de neînlocuit şi indispenabilă dezvoltării umane şi economice a palestinienilor. În plus, mulţi consideră că UNRWA este un colac de salvare umanitar”, scrie această misiune coordonată de către fosta şefă a diplomaţiei franceze.
”Însă, în pofida acestui cadru solid, probleme legate de neutralitate persistă”, relevă ea.
“The Israelis have not provided any evidence for their allegations.”
— Al Jazeera English (@AJEnglish) April 22, 2024
Al Jazeera’s diplomatic editor, James Bays, on the newly released UNRWA review of Israeli allegations that its employees took part in the October 7 Hamas attack pic.twitter.com/PdWJRkSzl0
”COLOANA VERTEBRALĂ A OPERAŢIUNILOR UMANITARE”
Este vorba despre ”cazuri de angajaţi care-şi exprimă în mod public opiniile politice, despre cărţi şcolare cu conţinut problematic care provin din ţara gazdă şi care sunt folosite în anumite şcoli ale UNRWA, despre sindicalişti politizaţi care proferează ameninţări la adresa managementului UNRWA şi perturbează operaţiuni” umanitare, potrivit Grupului independent.
UNRWA - care are peste 30.000 de angajaţi în regiune - în Fâşia Gaza, Cisiordania, Liban, Iordania şi Siria - este acuzată de către Israel să foloseşte ”peste 400 de terorişti” în Fâşia Gaza.
Iar 12 dintre angajaţii Agenţiei ONU sunt acuzaţi de către israelieni de faptul că au fost implicaţi în mod direct în atacul fără precedent de la 7 octombrie al mişcării islamiste palestiniene Hamas în sudul Israelului, soldat cu 1.170 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date oficiale israeliene.
Aceste acuzaţii au antrenat suspendarea finanării de către anumite ţări donatoare - unele reluate ulterior.
”În baza unei liste martie 2024 cu numere de identitate ale palestinienilor, Israelul a afirmat în mod public că un număr semnificativ de angajaţi ai UNRWA sunt membri ai unor organizaţii teroriste. Cu toate acestea, trebuie ca încă să prezinte proba”, avertizează Grupul în raport.
UNRWA - înfiinţată de către Adunarea Generală a ONU în 1949 - ”este coloana vertebrală a operaţiunilor umanitare” în Fâşia Gaza, reitera săptămâna trecută, în faţa membrilor Consiliului de Securitate al ONU, directorul agenţiei, Philippe Lazzarini.
El a denunţat o campanie ”insidioasă” menită să pună capăt operaţiunilor UNRWA.
”Desfiinţarea UNRWA va avea repercusiuni pe termen lung”, a avertizat Philippe Lazzarini, şi drept consecinţă o ”agravarea a crizei umanitare din Fâşia Gaza şi accelerarea instalării fometei”.
Foametea ameninţă nordul acestui teritoriu palestinian, în care peste 34.000 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise de la începutul ofensivei israeliene, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...