Un tribunal egiptean a condamnat la moarte 10 membri ai grupării ilegale Frăţia Musulmană, pentru că au planificat atacuri asupra poliţiei, a anunţat duminică agenţia de ştiri de stat MENA, citată de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cea mai mare autoritate religioasă a Egiptului, Marele Muftiu, trebuie să ratifice sentinţele, se arată în comunicat.

Identităţile inculpaţilor nu au fost dezvăluite şi nu a fost posibil să se stabilească modul în care aceştia au pledat, vinovat sau nevinovat.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Egiptul a organizat una dintre cele mai mari represiuni din istoria sa modernă împotriva Frăţiei Musulmane, după răsturnarea din funcţie de către armată a preşedintelui islamist Mohamed Mursi, primul preşedinte ales liber al ţării, în 2013, după proteste în masă împotriva guvernării sale.

Guvernul consideră Frăţia o organizaţie teroristă. Grupul a spus de mult timp că se angajează într-o schimbare paşnică.

Cei 10 care au fost condamnaţi la moarte formaseră un grup numit ”Brigăzile Helwan”, a spus MENA, cu referire la un oraş la sud de Cairo. Ei au făcut parte dintr-un complot mai larg de a ataca centre ale poliţiei din zona Cairo, cu scopul de a răsturna regimul, a adăugat agenţia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.