Un refugiat în vârstă de 38 de ani din Sri Lanka a fost împuşcat mortal de poliţiştii elveţieni, sâmbătă, după ce a atacat cu cuţitele alţi doi refugiaţi, informează swissinfo.ch.
Poliţiştii au fost chemaţi la centrul pentru refugiaţi din localitatea Brissago pentru a interveni după izbucnirea unor incidente, noaptea trecută.
Ei au escortat în clădire doi refugiaţi, însă aceştia au fost atacaţi de bărbatul în vârstă de 38 de ani care agita două cuţite. Unul dintre poliţişti şi-a scos atunci arma şi a tras asupra refugiatului din Sri Lanka. Refugiatului i s-a acordat primul ajutor, însă el nu a mai putut fi salvat.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Nimeni altcineva nu a fost rănit.
Centrul pentru refugiaţi adăposteşte câteva zeci de persoane.
Ministerul Public elveţian a deschis o anchetă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.