Un poliţist care a colaborat cu autorităţile ruse a fost asasinat joi cu un dispozitiv exploziv, la Melitopol, unul dintre principalele oraşe situate în zone ocupate de ruşi în sudul Ucrainei, conform ocupaţiei ruse, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Melitopolul este capitala părţii invadate de Rusia a regiunii ucrainene Zaporojie.

O explozie a avut loc joi, în faţa unui bloc, anunţă filiala Ministerului rus de Interne în regiunea ucraineană Zaporojie, a cărei anexare a fost revendicată de către Rusia în septembrie.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Doi poliţişti au fost răniţi şi spitalizaţi, iar unul dintre ei a murit ulterior la spital, anunţă pe site această administraţie de ocupaţie, care a difuzat o înregistrare video în care apare o furgonetă şi o maşină avariată de explozie şi bălţi de sânge pe jos, în apropiere.

Primarul în exil al Melitopolului, Ivan Fedorov, a anunţat într-o postare pe Telegram că bărbatul asasinat este un ”colaborator”.

Potrivit lui Fedorov, este vorba despre Oleksandr Mişcenko, un fost comandat al poliţiei unei localităţi situate în apropiere de Melitopol, care ”nu a trecut doar el însuşi de partea inamicului, ci şi-a convins colegii să devină trădători”.

Oraşul Melitopol, cu o populaţie de aproximativ 150.000 de locutiori înainte de război, a fost cucerit la puţin timp după invazia rusă, la sfârşitul lui februarie 2022, şi se află la 65 de kilometri în spatele liniei frontului, mai la nord.

Regiunea Zaporojie este una dintre cele patru regiuni ucrainene, alături de Doneţk şi Lugansk în est şi Herson, în sud, a căror anexare a fost revendicată de Rusia în 2022, în pofida faptului că armata rusă nu le controlează în întregime.

Mai mulţi oficiali ucraineni cu legături cu Rusia au fost asasinaţi, în 2022, în atacuri în zone ucrainene ocupate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.