Marian Marinescu, un bărbat de origine română suspectat că şi-a ucis soţia şi fiica şi că a violat-o pe aceasta din urmă, în 1993, în sud-estul Franţei, a fost pus miercuri în "libertate supravegheată", după aproape trei ani de detenţie, în aşteptarea procesului său, au anunţat avocaţii care se ocupă de acest caz, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marian Marinescu a fost mult timp la adăpost de urmărirea penală în cadrul anchetei, deoarece alibiul său - s-ar fi aflat în România în momentul comiterii crimelor - era considerat solid. În cele din urmă, graţie noilor tehnici de analiză genetică, bărbatul, azi în vârstă de 75 de ani, a fost inculpat în 2021, la 28 de ani de la comiterea faptelor.

"Marian Marinescu, acuzat de uciderea soţiei şi a fiicei sale (şi de violarea acesteia din urmă) în ianuarie 1993, a fost eliberat astăzi în regim de libertate supravegheată", a declarat miercuri într-un comunicat avocatul surorii şi mătuşii victimelor, Hervé Gerbi. Avocatul suspectului, François Saint-Pierre, a confirmat pentru AFP că septuagenarul, aflat în închisoare din iunie 2021 şi care îşi susţine în continuare nevinovăţia, a fost eliberat.

"Timp de mai multe luni, camera de instrucţie din Isère a dezbătut în mod repetat durata de detenţie a domnului Marinescu în cadrul anchetei, care a luat o nouă turnură în iunie 2021, odată cu identificarea ADN-ului septuagenarului pe hainele victimelor. Prin urmare, părţile civile nu sunt nici surprinse, nici şocate de această eliberare sub constrângere", a comentatat avocatul Herve Gerbi.

În urmă cu o lună, părţile civile au depus, de asemenea, patru cereri de probe suplimentare "pe care judecătorul de instrucţie a indicat acum câteva zile că le va aproba", a subliniat avocatul. Prin urmare, în acest stadiu, procesul lui Marian Marinescu este "exclus", a precizat el.

Corpurile lui Michèle Chabert, soţia lui Marinescu, în vârstă de 43 de ani, şi al fiicei sale Christine, în vârstă de 13 ani, ucise cu mai multe lovituri de cuţit aplicate la gât, au fost găsite la 7 ianuarie 1993 la Sassenage, în apropiere de Grenoble.

Multă vreme, Marian Marinescu nu a fost suspect în cadrul anchetei, deoarece alibiul său era considerat solid, dar în cele din urmă a fost inculpat în 2021. Ancheta a căpătat o nouă turnură în urma unor noi teste de laborator, posibile datorită progreselor tehnologice în domeniu, care au scos la iveală numeroase urme de spermă a acestuia pe pantalonii fiicei sale.

Alibiul pe care îl avea suspectul - călătoria sa în România împreună cu fiul său în momentul crimei - s-a dovedit, de asemenea, slab, potrivit anchetatorilor.

Marian Marinescu a compărut în decembrie în faţa camerei de anchetă a Curţii de Apel din Grenoble, prin videoconferinţă, unde şi-a proclamat cu vehemenţă "nevinovăţia" şi a calificat acuzaţia drept "infamie". Avocatul său a spus că clientul său se confruntă cu "un risc major de eroare judiciară".

La începutul cazului, Marian Marinescu fusese interogat, pentru că cei doi soţi, care lucrau împreună într-o firmă de electronică, aveau într-adevăr probleme în cuplu. La momentul dublei crime, bărbatul avea 44 de ani şi un alibi aparent infailibil: el şi fiul său de 7 ani erau în România, ţara sa natală, pentru a petrece sărbătorile de iarnă.  Poliţiştii au făcut din nou verificări şi au constatat că Marinescu fusese într-adevăr în România, dar înainte şi după oribilul asasinat. Aparent, ar fi avut timp să facă dus-întors drumul dintre domiciliul său din Franţa şi România.

Ca urmare, Marian Marinescu, de profesie inginer, fost director, a fost pus sub acuzare pentru uciderea soţiei sale şi a fetei lor de 13 ani, precum şi pentru violarea acesteia din urmă.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.