Favoritul la învestitura republicană Donald Trump a câştigat detaşat marţi primarele din Mississippi şi Michigan, după o săptămână în care lideri importanţi din partidul său l-au criticat dur, în timp ce Hillary Clinton a obţinut o victorie clară în Mississippi, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Democraţii nu au încheiat deocamdată numărătoarea în Michigan, dar Bernie Sanders pare să aibă un avans.  Experţii spun însă, că indiferent de rezultatele din acest stat, Hillary Clinton a adăugat marţi seara mai mult de zece delegaţi la avansul de peste 200 în faţa lui Sanders.

Numărătoarea este în curs şi în Idaho, unde alegătorii republicani au fost chemaţi la alegeri primare, în timp ce caucusurile republicane din Hawaii se închid la ora locală 20 (miercuri, 8 ora României).

Victoria lui Trump din Michigan a sporit presiunea asupra forţelor anti-Trump din partid să găsească o metodă pentru a-i opri marşul spre învestitură, înainte de alegerile cheie de săptămâna viitoare.

Pentru elitele republicane este îngrijorător faptul că persoanele care l-au votat pe Trump provin din numeroase categorii demografice – creştini evanghelişti, republicani conservatori, independenţi, cei care vor o schimbare şi cei care sunt furioşi în legătură cu modul în care funcţionează actualul Guvern federal. Acest lucru sugerează o bază electorală amplă.

La o conferinţă de presă organizată după eveniment, Trump a subliniat că atrage alegători noi şi că republicanii care i se opun ar trebui să se concentreze pe metode de a învinge democraţii la scrutinul din noiembrie. “Sper că republicanii vor accepta asta. Avem ceva atât de bun (...), ar trebui să unificăm partidul”, a subliniat el.

Victoria din Michigan îi deschide calea lui Trump pentru o zi potenţial decisivă marţi. La 15 martie sunt chemaţi la urne alegătorii din Ohio, Florida, Illinois, Missouri şi Carolina de Nord – state care, la fel ca Michigan, au numeroşi delegati.

Mai mult, în Ohio şi Florida câştigătorul ia toţi delegaţii. Astfel, dacă Trump câştigă în cele două state, ar putea obţine un avans decisiv în faţa contracandidaţilor săi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.