Premierul britanic Theresa May a anunţat marţi, într-un discurs mult aşteptat, că Londra intenţionează să se despartă complet de Uniunea Europeană şi că nu are în vedere să opteze pentru ”ceva care să lase jumătate pe dinafară şi jumătate pe dinăuntru”, scrie The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

May le dă Celor 27 un ultimatum cu privire la o eventuală pedepsire a Marii Britanii prin Brexit

Premierul britanic Theresa May pare că le-a dat marţi, într-un discurs despre Brexit, ceea ce pare a fi un ultimatum celorlalţi 27 de lideri ai Uniunii Europene, scrie BBC News.

Şefa Guvernului de la Londra a subliniat că ea vrea să fie o prietenă a UE.

Însă, dacă UE adoptă o poziţie punitivă în negocieri, acesta va fi un ”act dezastruos de autovătămare”, i-a avertizat May pe Cei 27, ci nu o acţiune a unui prieten.

Theresa May respinge un acord de tranziţie pe o perioadă nelimitată drept un ”purgatoriu politic”

Premierul britanic Theresa May a anunţat marţi, într-un discurs despre Brexit, că vrea să obţină conturul unui acord comercial în cadrul perioadei alocate procesului negocierii ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, scrie BBC News.

Însă ea a recunoscut că există îngrijorări în mediul de afaceri şi a anunţat că vrea să evite o situaţie în care reglementările să se schimbă peste noapte şi să pună afacerle în faţa unui zid.

Marea Britanie ”va controla” numărul migranţilor din UE, anunţă May, care spune că vrea să garanteze drepturile cetăţenilor europeni într-un acord reciproc

Premierul Theresa May a prezentat marţi, într-un discurs, informaţii suplimentare despre cele 12 priorităţi pe care le are în negocieri, la baza cărora a precIzat că se află patru principii, scrie BBC News.

În ceea ce priveşte imigraţia, şefa Guvernului a insistat că Regatul Unit a fost dintotdeauna o ţară tolerantă, care va continua să-i primească pe ”cei mai străluciţi şi mai buni”.

Cetăţenii europeni vor fi ”bineveniţi” în continuare în M.Britanie după Brexit, spune May, care speră că acest tratament va fi reciproc

Cetăţenii europeni vor fi ”bineveniţi” în continuare în Marea Britanie, a declarat marţi premierul Theresa May, referindu-se în acest discurs la relaţiile dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană, exprimându-şi speranţă că acest tratament va fi reciproc, relatează BBC News.

May vrea să evite schimbările bruşte pentru companii, la ieşirea din UE

Premierul britanic Theresa May a afirmat în discursul susţinut marţi că vrea să evite schimbările bruşte pentru companii, la ieşirea din Uniunea Europeană, fiind pentru efectuarea unor modificări treptate în domeniul imigraţiei, vămii şi al reglementărilor serviciilor financiare, transmite Reuters.

”Nu este în interesul nimănui să aibă loc o schimbare bruscă pentru companii, sau un risc pentru stabilitate, în timp ce schimbăm relaţiile existente într-un nou parteneriat cu UE”, a spus May.

”Concesii reciproce” şi compromisuri vor avea loc în negocierea Brexitului, spune May

Negocierile cu partenerii din cadrul UE vor fi dificile, însă vor fi convenite ”concesii reciproce” şi compromisuri, a declarat marţi Theresa May, relatează BBC News.

Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord este necesar să fie implicate în acest proces şi în planificarea divorţului, iar nicio decizie adoptată de autorităţile descentralizate nu va fi anulată, a spus ea în acest discurs mult aşteptat.

May: ”Eu nu susţin destrămarea UE”

Restul statelor UE nu înţeleg neapărat de ce britanicii au votat aşa cum au votat şi sunt îngrijorate, acum, faţă de ceea ce poate însemna Brexitul pentru viitorul Europei, a declarat marţi Theresa May, relatează BBC News.

Însă ea spune că Brexitul nu va conduce la o ”destrămare şi mai mare” a proiectului european şi insistă că ea nu susţine acest lucru.

May: Marea Britanie nu mai poate rămâne pe piaţa unică; vom negocia cel mai bun acord comercial posibil

Premierul britanic Theresa May a afirmat marţi, în discursul referitor la planurile pentru Brexit, că Marea Britanie nu mai poate rămâne pe piaţa unică, ci trebuie să încheie cel mai bun acord posibil, care să includă unele aspecte ale acesteia, transmite Reuters.

”Ceea ce propun nu poate însemna statutul de membru al pieţei unice”, a afirmat May în discursul susţinut la Londra.

Theresa May anunţă un Brexit ”dur”

Ea a declarat că Regatul Unit ”nu se va agăţa de frânturi din aderare” şi nici nu doreşte o asociere sau să facă parţial parte din blocul european.

May a anunţat că Londra va forja un ”parteneriat nou şi egal” cu Europa.

Britanicii au decis în iunie, prin referendum, ca Regatul Unit să părăsească Uniunea Europeană.

În viziunea sa cu privire la Marea Britanie, May a subliniat că vrea ca ţara ei să iasă ”mai puternică, mai dreaptă, mai unită şi mai orientată către exterior decât înainte”.

Ea a anunţat, de asemenea, că Parlamentul britanic va putea să se exprime prin vot asupra acordului final cu privire la Brexit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.