Institutul norvegian Nobel a anunţat miercuri că a depus o plângere după ce a primit o nominalizare - aparent frauduloasă - a preşedintelui american Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Avem motive bune să credem că o candidatură pe care am primit-o cu privire la Trump a fost falsificată”, a declarat pentru AFP directorul Institutului Nobel Olav Njølstad.

Njølstad a refuzat să ofere alte detalii, lăsând în grija poliţiei norvegiene să facă lumină cu privire la acest scandal.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Ca în fiecare an, candidaturile la Premiul Nobel pentru Pace trebuie să fie depuse până la 31 ianuarie.

Numai anumite persoane sunt abilitate să propună un nume - între care parlamentari şi miniştri, foşti laureaţi, anumiţi profesori universitari.

Salutat pentru ”ideologia sa a păcii prin forţă”, Trump ar fi fost propus - ca şi anul trecut - de un american care nu doreşte să-şi dezvăluie identitatea public, dezvăluie Prio, organizaţia independentă a Cercului Nobel, care urmăreşte aceste chestiuni îndeaproape şi monitorizează nominalizările anunţate în mod public.

Totul pare să arate că această nominalizare a fost făcută de o persoană vinovată de o uzurpare de identitate, cu scopul de a-şi aroga o aparentă legitimitate.

Institutul Nobel a precizat că a primit anul acesta 329 de candidaturi - valide - la Premiul Nobel pentru Pace.

Cei cinci membri ai comitetului care atribuie premiul pot şi ei să propună nume în cadrul primei lor reuniuni anuale, care a avut loc luni.

Numele laureatului sau laureaţilor va fi anunţat la începutul lui octombrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.