Franţa şi Regatul Unit marchează luni 120 de ani de Antantă Cordială printr-un schimb de parade la palatele Élysée şi Buckingham, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Brexitul a fost votat şi apoi pus în aplicare, (...) războiul revine, iar provocările sunt uriaşe, însă această Antantă Cordială este cumva un fel de soclu atât de vechi, dar atât pertinent în actualitate, care ne permite să menţinem relaţia bilaterală”, declară într-un clip postat pe X preşedintele francez Emmanuel Macron.

O PREMIERĂ ÎN ISTORIA ELYSEE

O serie de acorduri - Antanta Cordială - semnate în 1904 a permis o îmbunătăţire a relaţiilor Franţei cu regatul Unit după războaiele napoleoniene, considerată fundamentul alianţei între cele două state membre NATO din prezent.

Grenadieri ai Casei Regale britanice au luat parte luni, la ora locală 9.45 (10.45, ora României), la ceremonia de schimbarea gărzii în Curtea de Onoare a Palatului Élysée, în prezenţa efului statului şi ambasadoarei Regatului Unit în Franţa Menna Rowlings.

Gărzile franceze au făcut apoi acelaşi lucru la Londra, în faţa Palatului Buckingham al regelui Charles al III-lea.

Cei 16 membri ai ”Number 7 Company Coldstream Guards” de la Ambasada Regatului Unit, care purtau tradiţionala ”bearksin”, o căciulă de blană, au luat parte la schimbarea omologilor lor francezi din două secţii ale Regimentului I de Infanterie.

Corul Armatei franceze a cântat ambele imnuri, God Save the King  şi Marseilleza.

”Este prima oară în istoria Élysée când sunt invitate trupe străine să participe la acest ritual”, subliniază preşedinţia franceză.

”În paralel, două secţii din al II-lea regiment de Infantierie al Gărzii Republicane vor participa la ceremonia schimbării gărzii în faţa Buckingham Palace, alături de gărzi din F Company Scots Guards, Public Duties Company a Armatei britanice însărcinate cu ceremonii la Londra şi Windsor”, anunţă aceeaşi sursă.

”LEGĂTURI ISTORICE”

La Londra, ceremonia a fost urmărită de ducele şi ducesa de Edinburgh, prinţul Edward şi soţia sa Sophie, însoţiţi de către şeful Statului Major britanic, generalul Patrick Sanders, şi omologul francez al acestuia, generalul Pierre Schill.

Acest eveniment marchează prima participare la ceremonia de schimbarea gărzii unei a ţări care nu face parte din Commonwealth, din care fac parte în principal foste colonii şi posesiuni britanice anglofone.

”Franţa şi Regatul Unit, traversând cele două războaie mondiale şi bulversările secolului XX, au ştiut să contruiască o relaţie bilaterală puternică, bazată pe acelaşi ideal democratic, o aderare comună la Commonwealthşi o viziune comună a responsabilităţilor şi intereselor noastre strategice”, declară Emmanuel Macron.

Semnarea Antantei Cordiale, la 8 aprilie 1904, în vederea rezolvării contencioaselor coloniale, este considerată ca pregătind terenul alierii Franţei cu Marea Britanie împotriva Germaniei în Primul Război Mondial.

Prin extindere, ea este adesea numele dat relaţiilor francezo-britanice, marcate cu regularitate de antagonisme  şi tensiuni.

La sfârşitul lui 2023, Emmanuel Macron a făcut din nou publică - în prima zi de marţi a fiecărei luni - schimbarea Gărzii Republicane la Palatul Élysée.

Aceasta este însă mai puţin spectaculoasă decât cea din faţa palatiului regal de la Londra.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.