Retragerea Statelor Unite din tratatul ”Cer deschis” va afecta interesele tuturor statelor participante, care sunt şi membre ale NATO, a declarat joi ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Alexandr Gruşko, citat de agenţia de presă rusă RIA, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Gruşko a spus că Rusia nu a încălcat tratatul şi că nimic nu împiedică continuarea discuţiilor pe tema problemelor tehnice despre care SUA afirmă că sunt încălcări comise de partea rusă.

Statele Unite şi-au anunţat joi intenţia de a ieşi din Tratatul ”Cer deschis”, care autorizează supravegherea aeriană a ţărilor particiante, acuzând Rusia de încălcări repetate ale prevederilor acestui acord.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Această retragere urmează să aibă loc în mod oficial peste şase luni, potrivit prevederilor acordului, au precizat reprezentanţi ai administraţiei americane.

Preşedintele american Donald Trump a retras deja Statele Unite din mai multe tratate şi  acorduri internaţionale mari , respectiv Acordul de Paris de luptă împotriva modificărilor climatice, Acordul de la Viena în dosarul nuclear iranian sau Tratatul forţelor nucleare intermediare (INF).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.