Rusia va desfăşura până la 1.000 de mercenari în Ucraina, în perioada următoare, a transmis un înalt oficial al serviciilor secrete occidentale, potrivit CNN, acesta avertizând că Moscova ar putea „bombarda oraşele pentru a se supune”
Potrivit CNN, Rusia este gata să mai desfăşoare până la 1.000 de mercenari în Ucraina în următoarele zile şi săptămâni, aşa cum a avertizat un înalt oficial al serviciilor secrete occidentale, care spune că Moscova ar putea „bombarda oraşele pentru a se supune”, o escaladare care ar putea duce la pierderi civile semnificative.
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
SUA au văzut deja „unele indicii” că mercenarii ruşi ar putea fi implicaţi în invazia Ucrainei de către Moscova „în unele locuri”, a declarat un oficial înalt al apărării la începutul acestei săptămâni, dar nu a fost clar exact unde sau în ce număr. ”Am văzut câteva indicii că sunt desfăşuraţi”, a spus oficialul.
Un oficial american a declarat pentru CNN că Rusia intenţionează să mai desfăşoare până la 1.000 de mercenari în viitorul apropiat.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...