Mai multe explozii au fost auzite peste noapte de miercuri spre joi în capitala Ucrainei. Cel puţin trei persoane au murit, au spus autorităţile.
După ce a fost vizat de 17 ori în mai, Kievul a fost din nou ţinta unui atac rusesc la primele ore ale dimineţii de 1 Iunie. În noaptea de miercuri spre joi s-au auzit mai multe explozii. Sistemele de apărare aeriană sunt „active”, a anunţat primarul oraşului, Vitali Klitschko, pe Telegram.
Cel puţin trei persoane au murit, inclusiv doi copii, în acest atac, a indicat el pe reţeaua de socializare, la fel ca şi administraţia militară de la Kiev, notează AFP.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Trei persoane au murit şi patru au fost rănite în districtul Desnianski”, a scris administraţia militară de la Kiev pe Telegram. „Printre cei trei morţi din district se numărau doi copii (cu vârste de 5-6 şi 12-13 ani)”, potrivit aceleiaşi surse.
„Conform primelor rapoarte ale salvatorilor, au fost găsiţi trei morţi, inclusiv doi copii, şi patru răniţi” în această parte a Kievului, a explicat Vitali Klitschko.
Mai multe rachete ruseşti au fost lansate în direcţia capitalei Ucrainei în această săptămână. Luni, un atac neobişnuit în timpul zilei asupra Kievului i-a determinat pe locuitori să se adăpostească.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.