Preşedintele rus Vladimir Putin a participat în noaptea de 18 spre 19 ianuarie, într-o suburbie a Moscovei, la tradiţionala baie de Bobotează, a declarat joi secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă a statului rus, TASS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Preşedintele a luat parte la tradiţionala baie de Bobotează. A făcut acest lucru în regiunea Moscova", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, adăugând că Putin "a urmat tradiţia".

Purtătorul de cuvânt a precizat însă că în acest an nu există "nicio înregistrare video sau fototografii de la scăldat".

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Ortodocşii pe rit vechi sărbătoresc la 19 ianuarie Boboteaza, iar ruşii întâmpină în mod tradiţional sărbătoarea cu o baie afară, în apă rece, adesea într-un ochi de apă decupat în gheaţă.

Din 2018, Kremlinul anunţă de fiecare dată că Vladimir Putin urmează această tradiţie, iar în alţi ani a transmis şi imagini. Aşa s-a întâmplat de pildă în 2021, când Kremlinul a publicat o înregistrare video în care Putin apare într-un slip albastru, intră într-o gaură în formă de cruce făcută în gheaţa unui bazin şi se scufundă de trei ori, făcându-şi semnul crucii de fiecare dată.

În 2022, însă, şeful statului rus a decis să nu facă o baie în copca de gheaţă "din cauza situaţiei epidemiologice", a reamintit Peskov. Acum, el "a urmat tradiţia", dar n-au mai fost făcute fotografii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.