Preşedintele Parlamentului Igor Grosu a anunţat luni că a luat decizia a iniţia procedura de retragere a Republicii Moldova din Adunarea interparlamentară a Comunităţii Statelor Independente (CSI).
„Noi nu mai putem sta la o masă de discuţii cu un stat agresor”, a declarat Igor Grosu, citat de TV8.
„După ce o ţară fondator a CSI, Federaţia Rusă, a atacat în mod barbar alt stat fondator, Ucraina, această organizaţie nu se mai poate numi drept comunitate”, a mai spus Igor Grosu.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
„După 30 de ani a devenit foarte clar că aflarea Republicii Moldova în structurile CSI nu ne-a ajutat să rezolvăm conflictul transnistrean, nu ne-a ajutat să scoate armata rusă de pe teritoriul Republicii Moldova, nu ne-au ferit de embargouri economice în cele mai complicate vremuri. Aflarea în CSI nu ne-a ferit de şantajul energetic în plină iarnă, de ameninţări şi declaraţii oficiale ostile la adresa independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova”, a argumentat el.
„În calitate de preşedinte al Parlamentului, anunţ că am luat decizia de a iniţia procedura de retragere a Republicii Moldova din Acordul privind Adunarea interparlamentară a CSI”, a anunţat Igor Grosu, într-o conferinţă de presă.
El a spus că decizia a fost luată după mai multe discuţii cu cetăţenii, cu fracţiunea parlamentară a PAS, partidul de guvernământ, cu preşedinta Maia Sandu şi cu reprezentanţii Guvernului.
Grosu a menţionat, pe de altă parte, că retragerea Moldovei din Adunarea Interparlamentară a CSI este un prim pas, urmând a fi evaluaţi şi alţi paşi în acest sens: „CSI este o organizaţie creată de Rusia. (…) Noi nu mai putem sta la o masă de discuţie cu un stat agresor”, a conchis Grosu.
„Moldova e o ţară independentă, respectată de prieteni de vecini liberă să ia decizii suverane. Avem determinarea şi responsabilitatea să ne îndepărtăm de sursa răului, sărăciei, războiului şi distrugerii. Am demonstrat în 30 de ani că dorim democraţie, libertate şi prosperitate la noi acasă. Facem pas cu pas ceea ce aşteaptă de la noi cetăţenii, asigurăm copiilor noştri un viitor stabil, prosper, un viitor european. Asta vom spune întregii lumi pe 21 mai, în PMAN”, a punctat şeful Legislativului, referindu-se la mitingul uriaş convocat la 21 iunie în piaţa centrală din Chişinău pentru a arăta dorinţa Moldovei de a avea o orientare proeuropeană.
Conform procedurilor, în cadrul următoarei şedinţe ordinare a biroului permanent al Parlamentului, va fi înaintată propunerea de a face un demers către prim-ministrul Dorin Recean cu solicitarea de a pregăti iniţiativa legislativă privind denunţarea Convenţiei cu privire la Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale CSI din 17 martie 1998.
În februarie, ministrul de externe Nicu Popescu anunţase într-un interviu că Republica Moldova va demara procesul de denunţare a zeci de acorduri semnate în cadrul Comunităţii Statelor Independente, pentru că multe dintre ele nu mai sunt relevante, sunt nefuncţionale sau sunt în defavoarea Republicii Moldova. „Obiectivele politicii externe sunt aliniate la procesul de integrare europeană şi în mod prioritar vor fi denunţate acordurile incompatibile cu priorităţile politicii externe”, a punctat Nicu Popescu.
În vara anului trecut, ministrul spunea că este luată în calcul ideea ieşirii ţării din CSI.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.