Patru migranţi, dintre care trei sunt copii, au dispărut, sâmbătă, după un naufragiu pe râul Evros (Mariţa), într-o zonă în care acesta separă Turcia de Grecia, relatează presa internaţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La bordul ambarcaţiunii care s-a răsturnat se aflau 12 persoane. Opt au reuşit să ajungă înotând la mal, unde au alertat autorităţile.

Pe râul Evros, numărul vaselor cu migranţi care încearcă să ajungă în vestul Europei a crescut după ce patrulele navale ale Uniunii Europene şi Greciei s-au intensificat pe Marea Egee, în 2016.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Potrivit ministrului grec Dimitris Vitsas, în 2016 numărul migranţilor care au ales această cale a fost de peste 3.000, îm 2017 a fost 5.500, iar în 2018 a fost de aproximativ 12.000.

Premierul grec Alexis Tsipras are programată săptămâna viitoare o deplasare în Turcia, iar porblema migranţilor se numără printre subiectele pe carele va discuta cu oficialii turci.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.