Preşedintele rus Vladimir Putin apreciază miercuri, la Geneva, în urma unui summit cu omologul său american Joe Biden, că opozantul politic rus Aleksei Navalnîi a primit ceea ce a meritat atunci când a fost condamnat la închisoare, relatează The Associated Press.
Aleksei Navalnîi, cel mai aprig critic al lui Putin, a fost arestat în ianuarie, la întoarcerea din Germania, unde a fost tratat după ce a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tip noviciok, o otrăvire de care acuză Kremlinul şi FSB, o acuzaţie pe care Moscova o respinge.
El a fost condamnat în februarie la doi ani şi jumătate de închisoare într-un dosar de fraudă din 2014 pe care-l denunţă drept politic.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Putin a subliniat miercuri, la Geneva, că Navalnîi a fost pedepsit din cauză că a încălcat condiţiile probaţiunii.
El insistă că Navalnîi ştia că riscă închisoarea atunci când s-a întors în Rusia.
”El a acţionat în mod deliberat pentru a fi arestat”, declară Putin, care nu a pronunţat niciodată numele opozantului politic.
Justiţia rusă a interzis săptămâna trecută organizaţiile lui Navalnîi, pe care le-a calificat drept ”extremiste”, în cadrul uneicampanii de reducere la tăcere a opoziţiei şi a împiedicării accesului criticilor Kremlinului în alegerile parlamentare ruse, prevăzute în septembrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...